Camioanele au ridicat vânzările Automobile Bavaria în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2011, vânzările BMW au crescut cu 18%, MINI cu 47%, MAN cu 80% a anunțat grupul Automobile Bavaria în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la București.

Peste 75% din maşinile BMW comercializate în România sunt vândute prin dealerii grupului. În ceea ce privește sectorul after-sales s-a consemnat o creștere de 5% pentru marca BMW și de 10% pentru MAN.

Camioanele au generat venituri de 100 de milioane de euro și au consemnat o creștere de 80%. Afacerile din Germania ale grupului vor ajunge la 90 de milioane de euro în 2012. Automobile Bavaria Group vizează o creştere a activităţii cu 10% la nivelul anului 2012.

„Ne-am extins în 2011 şi în România şi în Germania. La capitolul realizări, putem trece investiţiile pe care le-am făcut aici în modernizarea unor centre auto, iar în Germania am inaugurat primul showroom Rolls-Royce. Pentru 2012 vizăm consolidarea operaţiunilor, dar suntem atenţi şi la oportunităţile de investiţii," a declarat Michael Schmidt, preşedintele şi fondatorul Automobile Bavaria Group.

Vânzările de autoturisme BMW au avansat cu 18% şi au ajuns la 1.434 de unităţi, cifră care reprezintă peste 75% din totalul de 1.888 unităţi realizat de BMW în România. Pentru MINI, vânzările au cunoscut o creştere de aproape 50% anul trecut, la un volum total de 140 de autoturisme. „Dacă ne uităm la vânzări, cele mai căutate autoturisme BMW au fost cele din gama X (X1, X3, X5 şi X6), care au generat împreună peste 65% din vânzările noastre.

Pentru MINI, cel mai căutat model pe piaţa din România este MINI One," a declarat Gabriela Turcitu, director executiv adjunct în cadrul grupului şi responsabil de vânzări.

Brandul de lux Rolls-Royce şi-a găsit doi noi clienţi în România, cărora le-au fost livrate un Rolls-Royce Phantom şi un Rolls-Royce Ghost. Automobile Bavaria Băneasa a primit, la sfârşitul anului 2010, statutul de service autorizat din partea producătorului de automobile de lux. Astfel, compania a devenit singura reprezentanţă Rolls-Royce din regiune, pe o rază de 1.000 de kilometri.

Automobile Bavaria derulează, de asemenea, operaţiuni de comercializare de maşini rulate. Cel mai nou program lansat în România este BMW Premium Selection. Vânzările de autoturisme BMW rulate au crescut cu 10% în 2011. Estimările pentru acest an indică o majorare similară a vânzărilor.

Pe segmentul de motociclete, piaţa a scăzut cu 16%, în timp ce departamentul moto al Automobile Bavaria a înregistrat vânzări în creştere cu 10% la motocicletele noi. Compania a rămas şi în 2011 liderul segmentului moto, cu o cotă de piaţă de 15%. Ritmul de creştere a fost mult mai mare la motocicletele rulate, cu un plus de 50%.

Camioanele au fost vedetele anului 2011 pentru MHS Truck & Bus, importatorul MAN în România. „Am consemnat creşteri de vânzări cu 80% peste nivelul din 2010, la un volum total de 884 de autovehicule. În ceea ce priveşte camioanele rulate, vânzările au fost de 400 de unităţi, în urcare cu 60%," a spus George Geadău, director de vânzări MHS Truck & Bus. Aceste performanţe au menţinut MAN în poziţia de lider pe segmentul de camioane, cu o cotă de piaţă de 20%.

„Ca urmare a acestor performanţe, cifra de afaceri înregistrată de noi a crescut la 100 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro au provenit din reţeaua celor şapte unităţi de service," a explicat Claudia Iordache, Chief Financial Officer în cadrul importatorului MAN.

Pentru 2012, piaţa de camioane ar putea ajunge la volume de 5.000 de unităţi. „Chiar dacă piaţa totală a crescut cu peste 50% faţă de 2010, este încă o cifră scăzută pentru o ţară de mărimea României. Simţim că piaţa pare să recupereze, iar pentru 2012 estimăm că se va ajunge la 5.000 de camioane. Acest lucru depinde de cum va evolua economia în Europa şi de resursele financiare puse la dispoziţia clienţilor de camioane," a susţinut Jorge Leuschner, director general MHS Truck & Bus.

Mai multe pentru tine:
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică