Arta perfecţiunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toyota Avensis D4D este o interpretare modernă a acurateţii şi tradiţiilor japoneze. Colegii de la Autocar au testat această versiune şi vă oferă primele impresii.

Toyota a urcat spre vârful ierarhiei constructorilor şi, se spune, nu va mai trece mult până ce va deveni noul lider mondial. Cum a reuşit asta? Nimic mai simplu. Este o firmă japoneză. Iar niponii au făcut din seriozitate un atu, poate mai mult decât nemţii, consideraţi de mulţi un reper. Atunci când intri în contact cu maşinile Toyota, nu eşti cuprins de emoţii, la fel cum se întâmplă în cazul celor italiene, englezeşti sau germane. În schimb, porneşti de la început cu gândul că au două calităţi pe care nimeni nu le poate nega: calitate şi fiabilitate.
Acelaşi sentiment îl ai şi atunci când urci la volanul lui Avensis. O maşină care nu atrage atenţia prin prisma designului, dar, în rest, este o bijuterie. Pornind de la calitatea materialelor şi până la atenţia acordată fiecărui detaliu. Putem spune că este o maşină japoneză realizată cu precizia unui constructor german. Nu degeaba reclama la noua motorizare D4D de 2,2 litri, care dezvoltă 150 CP şi un cuplu de 310 Nm, are ca personaj principal un neamţ care întreabă stupefiat: "De ce nu este o maşină de-a noastră?".
Un alt lucru pe care îl remarci la Avensis 2,2 D4D este confortul pe care ţi-l oferă, indiferent dacă te afi la volan sau eşti pasager. De altfel, deşi este o maşină cu motor destul de puternic, nu te îndeamnă la viteză sau la un stil de condus sportiv. şi dacă poate părea un model plictisitor pentru tineri, cărora le fierbe sângele în vene, este unul etalon pentru medici sau avocaţi, cu vârste care pornesc de la 35-40 de ani. Este o maşină elegantă, silenţioasă şi spaţioasă, perfectă pentru familii care călătoresc liniştite în concedii.
Că tot am vorbit de silenţiozitate, trebuie să amintim faptul că motorul turbodiesel de 2,2 litri şi 150 CP al lui Avensis este atât de tăcut, încât devine chiar enervant, pentru că te obligă să ciuleşti urechile pentru a-i auzi sunetul.
ţinuta de drum este confortabilă, maşina având comportamentul unei limuzine de lux. Aici se simte faptul că nu este făcută pentru un condus sportiv, ci mai degrabă pentru croaziere. În ciuda dimensiunilor generoase, este uşor de manevrat într-un oraş aglomerat precum Bucureştiul şi te poţi strecura cu ea foarte uşor printre maşinile ale căror şoferi nu au învăţat, încă, în ţara Românească, să respecte delimitările benzilor de circulaţie.
şi totuşi, de ce are 150 CP şi cuplu de 310 Nm? Acest lucru îl descoperi cu adevărat pe autostradă. Acolo, maşina nu mai este la fel de plictisitoare ca în oraş. Cutia manuală de viteze cu şase trepte este bine etajată şi, fără să îţi dai seama, observi că maşina atinge 180 km/h în treapta a patra. şi asta în condiţiile în care zgomotul motorului este inexistent! Cu pedala la podea, în treapta a şasea, Avensis atinge 230 km/h, iar condiţiile sunt similare. Zgomotul la rulare şi cel al motorului nu există. În concluzie, un motor turbodiesel şi o izolare fonică excelentă fac minuni în cazul unei maşini, lucru dovedit din plin de Avensis.
Aaaa! Să nu uităm. Consumul este destul de ridicat în oraş, atingând, în mod constant, cota de 11 litri la 100 km. În schimb, la drum întins, în cazul în care maşina este condusă cu circa 130 km/h în treapta a şasea, acesta scade la o medie de 6 litri la 100 km. Aşa că Avensis se dovedeşte maşina perfectă pentru concedii, oferind un motor silenţios şi puternic, precum şi spaţiu interior şi de bagaje excelent. şi revin cu întrebarea neamţului din reclamă: De ce nu este această maşină germană?

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel