Alfredo Gomez s-a impus în Prologul Red Bull Romaniacs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia cu numărul 14 a celui mai dificil raliu hard enduro din lume a debutat ieri cu showul urban din centrul Sibiului. Cei mai buni rideri de la clasele Bronze, Silver şi Gold şi-au arătat abilităţile în faţa miilor de fani care au rezistat unei averse torenţiale.

Cel mai rapid pe obstacolele devenite mult mai dificile după ce au fost udate de ploaie a fost Alfredo Gomez. Spaniolul a făcut 10 tururi în 17min23sec şi este urmat în clasament de Billy Bolt (Husqvarna) şi Jonny Walker (KTM).

Alfredo Gomez (#2,KTM, Spania): “Sunt într-o perioadă bună şi mă simt foarte bine pe motocicletă – mă bucur de ea. Mă bucur că am putut alege să pornesc al treilea în prima zi de off-road! ” – Cei mai rapizi trei rideri de la clasa Gold au posibilitatea să îşi aleagă poziţia de pe care vor lua startul în prima zi în care se navighează după GPS.

Billy Bolt (#13, Husqvarna, Marea Britanie): “Anul acesta pornesc cu mai multe cunoştinţe şi experienţă. Strategia mea este să îmi găsesc un ritm care să îmi permită să rezist toate cele patru zile. în 2016, la prima sa experienţă într-un raliu de hard enduro, Billy s-a abătut mult prea mult de la traseu şi a fost silit să abandoneze.

Jonny Walker (#23, KTM, Marea Britanie): “Sunt puţin supărat pentru că este un mare dezavantaj să porneşti primul în prima zi de off-road – nu ai nicio urmă după care să te orientezi. În mod ideal vrei să iei startul de pe trei ca să câştigi cursa. Dar voi da tot ce pot  - asta este. ” – Jonny a venit hotărât să obţină cel de al treilea său titlu la Red Bull Romaniacs.

La primul său Prolog la clasa Gold, cea mai dificilă din raliu, Norbert Jozsa a izbutit să se claseze pe locul 21. Atât el, cât şi Zsolt Varga au avut ca obiectiv să nu se accidenteze, având în vedere că urmează patru zile de off-road şi peste 600 de km. Cei doi rideri români îşi doresc să ajungă la finişul de sâmbătă şi să termine, pentru prima dată, Red Bull Romaniacs pe cel mai dur traseu.

În urma calificărilor, Mani Gyenes a pornit de pe locul nouă în prolog şi va pleca de pe 20 în prima zi de off-road.

Mani Gyenes #102: A fost un Prolog dificil din cauza vremii. Înainte de start a plouat torenţial vreo 10 minute şi ne-a dat peste cap toate planurile. Aveam decise trase, însă nu le-am putut folosi. Nici în zona de cauciucuri nici pe lemne nu am putut ridica faţa motocicletei din pricina pneului spate, nu am avut aderenţă. Aşa că am făcut doar două tururi, am preferat să nu mă accidentez. Cred că pentru mine a fost cel mai dificil prolog dintre toate cele 14. Îmi doresc un rezultat mai bun în zilele următoare.”

Miercuri este programată prima zi de off-road cu trasee nu departe de Sibiu, dovadă şi poziţionarea service pointului, de la jumătatea zilei, chiar la Arena Platoş (Păltiniş). Pentru cei de la Gold va fi o zi dură cu doar 124 de km. Cu alte cuvinte vor avea mult de lucru pe secţiuni aproape imposibile precum: Wolf’s nest (culme abruptă şi pietroasă cu o cărare foarte îngustă), Steroid sau Rocky 5. Ca să vă faceţi o părere despre cât de dificil este traseul în prima zi, luaţi în calcul că se aşteaptă ca cel mai rapid timp de parcurgere al celor 124 de km să fie de 5h şi 40 de minute.

Nici cei de la Silver nu au o zi simplă. Sunt în program foarte multe urcări şi coborâri abrupte şi o serie de puncte unde traseul se intersectează cu cel de la Gold.

Pentru Bronze şi Iron s-a pregătit un debut mult mai soft comparativ cu al celorlalte două clase, însă şi ei vor simţi că sunt la Red Bull Romaniacs.

Raliul se va încheia sâmbătă cu un finiş spectaculos pe dealul Guşteriţa din Sibiu. Pe lângă deja tradiţionala urcare aproape verticală, se pregătesc o serie de obstacole care îi vor face pe rideri să îşi amintească de ediţia cu nr.14.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”