Apartamentul provensal de lângă Parcul Cişmigiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu e teribil de mare, dar farmecul său stă în detalii. Locuinţa Ioanei şi a lui Tudor, aflată în centrul Capitalei, tocmai a fost redecorată, într-o operaţiune de „schimbare la faţă“ ce a durat trei luni.

Mai bine de trei luni au muncit Ioana şi Tudor la regândirea şi reamenajarea apartamentului din centrul Bucureştiului. Cu un aer uşor provensal, dar şi cu mici accente americane şi cu detalii despre care ar fi în stare să-ţi povestească zile întregi, casa - dacă nu ţi s-ar spune că se află la câteva minute de mers pe jos de Kilometrul 0 al Capitalei - ai zice că face parte din peisajul de pe malurile Senei, mai degrabă decât pe ale Dâmboviţei.

De cum intri, dai cu ochii de livingul deschis în care vedetă este un superb fotoliu imens, culoarea muştarului, care-şi împarte spaţiul cu o mică zonă dichisită de dining. Aici, stau ţanţoş două scaune în stil Ludovic al XIV-lea, vopsite de Ioana şi retapiţate într-un material cu imprimeu tipic franţuzesc, pentru ea, şi, în aceeaşi paletă de culori, dar în variantă cu dungi, pentru el.

„Aceeaşi juxtapunere de imprimeuri masculin-feminin se regăseşte şi la canapea, care a primit huse noi pentru a se menţine în ton cu noul aspect al casei. Pentru că nu puteam renunţa la televizor, dar nici nu voiam să iasă în evidenţă mai mult decât e necesar, am ales unul alb, la fel ca mobila", spune Ioana, care e blogger de modă (fashezine.com) şi designerul bijuteriilor Bone.

Dormitorul nu e foarte mare, dar îşi îndeplineşte perfect rolul relaxant



Colivia cu fluturi

Într-un frumos contrast cu albul imaculat al mobilei din living se află bucătăria turcoaz, cu accente retro în nuanţe de crem şi bej. Caldă şi veselă, bucătăria - una dintre zonele preferate ale Ioanei - are, între altele, o frumoasă chiuvetă de porţelan, cu un robinet arămiu simandicos.

În biroul cu mobilă colonială şi căptuşit cu piele, ce arată ca un imens cufăr, Ioana şi-a amenajat un dressing generos



Detaliile - cum e acest robinet, lampa cu gaz dintr-o vitrină sau literele decorative Mr.&Mrs. din baie - au fost cumpărate din călătorii, dar şi din ţară, de la Zara Home, Ikea, Mobexpert sau British Gallery.

Ioana nu e îndrăgostită numai de haine şi accesorii - în birou, un perete întreg e ocupat de un dressing generos, iar pantofii au o vitrină numai a lor, făcută pe comandă -, ci şi de animale, în toate formele şi mărimile. Pe lângă pisica Mini, în dormitorul tapetat în dungi din mătase şi catifea bej-aurii, colajul „coliviei din aur" e completat cu tablouri cu fluturi naturali, de culori şi mărimi diferite, ce stau aliniaţi lângă parfumurile şi accesoriile preferate. 

"Toate ideile de amenajare a locuinţei au venit din inimă şi din dorinţa de a realiza ceva frumos şi durabil.''

"Sunt îndrăgostită de toate elementele ce dau personalitate casei noastre, cumpărate din mai toate colţurile lumii.''
Ioana Liliana Gheorghe blogger şi designer

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie