Andronescu: Toate şantierele de la şcoli vor fi verificate înainte de a fi continuate finanţările

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat în această seară, în oraşul arădean Pecica, că toate şantiere de la şcoli pe care se execută lucrări finanţate din bugetul statului vor fi verificate înainte de alocarea altor fonduri pentru finalizarea construcţiilor, transmite NewsIn.

Andronescu a spus că în prezent sunt deschise în sistemul de învăţământ peste 4.000 de şantiere.

A fost o abordare păguboasă, pentru ca să deschizi atât de multe şantiere şi să nu ai suficiente resurse să finalizezi o parte dintre ele este cel puţin o greşeală, pentru că anumite fonduri se vor pierde prin degradarea lucrărilor care nu se termină la timp. Banii trebuie să se ducă şi să se vadă în rezultatele construcţiei din fiecare şantier. Vom verifica fiecare şantier în parte înainte de alocarea banilor. În următoarea perioadă de timp va trebui să luăm şantier cu şantier să facem evaluarea corespunzătoare, pentru că, dacă cineva îşi mai imaginează că banii se duc pe apa sâmbetei, greşeşte amarnic“, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educaţiei a mai afirmat că ministerul are alocat, pentru acest an, un buget de investiţii de 1.500 milioane lei, care vor fi împărţiţi în teritoriu.

Luăm în prima etapă şcolile care nu au aviz sanitar, apoi grădiniţele, pentru că în multe judeţe nu există locuri suficiente în grădiniţe, şi, sigur, să terminăm lucrările şi construcţiile începute pe aceste două direcţii. Să continuăm cu campusurile, punând pe primele locuri acele campusuri care se şi pot finaliza anul acesta. Sunt 164 campusuri deschise în România şi le vom lua în ordinea finalizării. Am înregistrat o risipă, anul trecut, absolut inadmisibilă“, a mai susţinut ministrul Educaţiei.