Ajutor, sufăr de o boală închipuită!

De boală toţi ne temem, desigur. Însă unii dintre noi fac din asta o adevărată obsesie, având un impact important asupra activităţilor de zi cu zi. Din fericire, boala închipuită este o povară de care se poate scăpa, ne asigură psihologii.

„Boala mea dragă, ce m-aş face fără tine?", se plângea personajul lui Molière din „Bolnavul închipuit". De fapt, boala imaginară de care se vaită el nu este decât o nelinişte nejustificată legată de sănătatea sa. Problema eroului din comedia franceză este însă cât se poate de actuală, alimentată mai ales de stres şi de informaţiile medicale cu care suntem „asaltaţi" în prezent şi pe care, probabil, nu ştim să le interpretăm corect.

De aici până la a ne diagnostica singuri cu ajutorul internetului nu mai e decât un pas. Dacă ţi se întâmplă şi ţie să-ţi imaginezi că ai boli grave, să-ţi exacerbezi simptome minore şi să-ţi pui singur diagnostice grave, atunci eşti candidatul perfect pentru boala închipuită.

Ipohondria, căci despre ea este vorba, poate deveni un chin zilnic pentru tine şi o frământare dusă la extrem. Din fericire, soluţii pentru a depăşi ipohondria există!

«Răul»  este numai în mintea ta

„Mă doare capul. Dacă am tumoare pe creier?" sau „Ameţesc. Oare am cancer?" Îţi sună cunoscut? Bolnavul închipuit are un talent extraordinar în a face scenarii, unul mai pesimist ca altul, pe seama sănătăţii sale. Dar oare de unde vin toate aceste exagerări? Este posibil să fi moştenit această tendinţă de la părinţi? Sau poate am căpătat-o în timp şi am alimentat-o cu angoasele zilnice şi cu teama obsesivă faţă de afecţiu­nile grave?

Şi pentru că am reuşit să ne „convingem" atât de mult că avem o boală, mergem la doctori care să ne-o confirme. Chiar şi atunci când medicul ne asigură că nu avem de ce să ne facem griji cu privire la starea noastră de sănătate, suntem convinşi că avem o boală gravă, pe care medicul nu a reuşit să o descopere. Şi atunci mergem la alt medic, pentru a doua opinie. Este bine să ceri o a doua opinie, dar nu când ai o lipsă de calciu, de exemplu, ci atunci când există cu adevărat suspiciuni de afecţiuni mai grave.

Fă exerciţii  de respiraţie

De multe ori, temerile noastre nejustificate sunt puse şi pe seama respiraţiei incorecte. De aceea, atunci când nu reuşeşti să-ţi scoţi din minte scenariile pesimiste, controlează-ţi respiraţia. Astfel, poţi alunga stările de nelinişte prin respiraţia abdominală, care presupune să inspiri prelung, pentru a umple partea inferioară a plămânilor, şi să respiri lung, lent şi regulat.

Psihologii recomandă respiraţia abdominală mai ales pentru depăşirea stărilor depresive care hrănesc boala imaginară. De asemenea, psihologul te poate ajuta să găseşti singur cele mai bune modalităţi pentru a te elibera de suferinţele imaginare. 

Test: Eşti sau nu ipohondru?

Răspunde cu „a" sau cu „b":

I. Asociezi iarna cu:

1. Gripă şi cu răceli. (a)
2. O ocazie bună de a merge la schi. (b)

II. Atunci când te doare gâtul:

1. Te gândeşti că poate ai cancer. (a)
2. Iei o linguriţă cu miere. (b)

III. Te simţi slăbit şi, în urma analizelor, medicul îţi spune că ai o uşoară anemie. Cum primeşti acest diagnostic?

1. Mergi şi la alt medic. (a)
2. Urmezi sfaturile doctorului. (b)

IV. Când eşti în metrou, te gândeşti la:

1. Toţi microbii care se află pe bare şi pe scaune. (a)
2. Serviciu. (b)

V. Mergi la un prieten care este răcit. Ce faci?

1. Găseşti un motiv să pleci cât mai repede. (a)
2. Te oferi să-i faci un ceai. (b)

Rezultat: Dacă ai răspuns cu „a" la patru din cele cinci întrebări înseamnă că eşti ipohondru sau că eşti foarte aproape să devii unul.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Tendinţele ipohondrice se prefigurează de obicei în copilărie sau la maturitate, în urma unei experienţe care pune persoana în faţa temerii că ar putea fi bolnavă. Din frica de a nu avea o boală gravă şi din dorinţa de a controla lucrurile, ipohondrul începe să vadă boli grave peste tot.

Pentru un ipohondriac, este important să înţeleagă că emoţiile şi trăirile sale nu sunt în raport cu realitatea, ci cu scenariile pe care el le elaborează în funcţie de neliniştea sa interioară. Pentru a reuşi să se relaxeze, el trebuie să lucreze cu aceste convingeri şi să le ajusteze în raport cu realitatea. Cu alte cuvinte, ipohondriacul învaţă în cadrul psihoterapiei să-şi dea voie să se simtă sănătos, să asculte mesajele reale din partea corpului său, nu pe cele pe care şi le imaginează el.

Realitate

De obicei, tendinţele ipohondrice se conturează încă din perioada copilăriei.