A fost găsită mama lui Michael Jackson!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Katherine Jackson este tutorele legal al celor trei copii ai lui Michael

Dată dispărută de poliția din Los Angeles, Katherine Jackson, mama cântăreţului Michael Jackson, se află în siguranță, după cum a anunțat unul dintre copiii săi. Cu toate acestea, autoritățile încă nu au reușit să ia legătura cu ea.

Jermaine Jackson, în vârstă de 57 de ani, a postat pe contul său de Twitter un mesaj prin care intenționează să oprească răspândirea zvonurilor potrivit cărora mama sa ar fi dispărut. Potrivit acestuia, Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, s-a retras la reședința surorii lui, Rebbie. Aceasta din urmă s-a oferit să aibă grijă de mama sa, la recomandarea medicilor, care au sfătuit-o să stea departe de electrocasnice și de telefon.

„Permiteți-mi să pun capăt acestor prostii: așa cum am spus clar acum câteva zile, mama se află în siguranță, în Arizona, cu fiica ei și în același timp sora noastră, Rebbie, și se odihnește, după cum a sfătuit-o medicul, așa că modul în care a fost declarată dispărută depășește puterea mea de înțelegere", a scris Jermaine pe contul său de Twitter.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”