10 lucruri pe care un om inteligent nu le face niciodată: „Antrenorul Minţii“ explică modul în care suntem sabotaţi de propriile obiceiuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
10 lucruri pe care NU le face un om inteligent

Psihologul Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept „Antrenorul Minţii“, exemplifică o serie de lucruri pe care oamenii inteligenţi nu le fac niciodată. Expertul este de părere că inteligenţa este o variabilă deseori asociată cu educaţia pe care o primim în şcoală, valoarea acesteia fiind direct proporţională cu experienţa şi capacitatea unui individ de a se adapta din mers la realităţi ale vieţii.

În accepţiunea psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept „Antrenorul Minţii“, un elev care a înmagazinat în decursul anilor şcolari un set de cunoştinţe, dar pe care nu a avut ocazia sau chiar inspiraţia să le aplice în situaţii reale, nu va reuşi să realizeze lucruri măreţe în viaţă, ci va avea mereu mai multe întrebări decât răspunsuri. Iar dacă întrebările sunt puse, se ajunge la înţelegere. „Inteligenţa se câştigă prin experienţă şi este o variabilă care poate fi îmbunătăţită, nu este neapărat o trăsătură ereditară. În literatura de specialitate, ceea ce noi numim coeficient de inteligenţă sau, pe scurt, IQ nu este nimic altceva decât raportarea vârstei mintale a unui individ la vârsta biologică, înmulţit cu 100. Vârsta mintală a unui copil, spre exemplu, nu poate ţine pasul cu vârsta biologică, dacă acel copil nu pune în aplicare cele învăţate“, afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

Specialistul crede că oamenii inteligenţi sunt, de regulă, creativi, generoşi, recunoscători, umili şi atenţi, iar cei mai mulţi au ajuns la un nivel de înţelegere, nu de cunoaştere, mai ales prin prisma experienţelor şi întrebărilor corect puse la un moment dat. Astfel, un om inteligent nu ar face niciodată următoarele lucruri:

Oamenii inteligenţi nu lasă greşelile trecutului să se interpună în prezent

Oamenii inteligenţi ştiu că succesul în viaţă nu este posibil fără greşeli şi eşecuri. Cu toate acestea, oamenii inteligenţi nu permit să fie afectaţi de greşelile din trecut, ei pur şi simplu iau aceste greşeli drept nişte lecţii de educaţie pentru a evolua, afirmă psihologul Pleşea.

Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe părţile negative

Oamenii inteligenţi văd gândurile ca pe ceva palpabil. Dacă ai doar gânduri negative în minte, viaţa ta va fi la fel de negativă. Oamenii inteligenţi ştiu că viaţa este mult mai bună când înveţi să-ţi foloseşti abilităţile de a visa, de a crea, de a construi, de a te mira şi, desigur, de a iubi.

Oamenii inteligenţi nu fug de probleme

„Inevitabil, toţi am avut, avem şi vom avea probleme. Sunt probleme legate de muncă, de bani, de familie, de sănătate, etc. Oamenii inteligenţi dau piept cu aceste probleme şi caută cele mai bune metode de rezolvare. Când cad, se ridică şi merg mai departe. Au curajul să-şi înfrunte temerile şi să vadă în fiecare problemă şansa de a se perfecţiona. Fiecare problemă devine astfel o situaţie de autotransformare“, crede specialistul.

Oamenilor inteligenţi nu le pasă de părerile celor din jur

Oamenii inteligenţi nu lasă opiniile negative ale altor oameni să-i oprească din a trăi o viaţă fericită plină de succes şi bucurie. Lumea este plină de oameni cinici, sceptici şi hateri, dar oamenii isteţi îi îndepartează. Aceştia se înconjoară cu oameni inteligenţi, care le împărtăşesc valorile şi interesele. Pe bună dreptate se spune că dacă eşti cea mai inteligentă persoană dintr-o cameră înseamnă că nu eşti în camera potrivită.

Oamenii inteligenţi nu-şi pierd timpul

Oamenii inteligenţi îşi dezvoltă obiceiuri productive, care îi ajută să lucreze mai repede şi mai bine, şi nu se lasă distraşi de lucruri nesemnificative şi de treburi inutile. Ei ştiu, de asemenea, că nu poţi lucra tot timpul, creierul are nevoie de odihnă din când în când.

Oamenii inteligenţi nu aşteaptă rezultate imediate

„Oamenii inteligenţi sunt convinşi că aceia care ştiu să aştepte au parte de lucruri bune. Majoritatea oamenilor vor să obţină tot ceea ce-şi doresc, exact atunci când formulează aceste dorinţe. Oamenii inteligenţi ştiu că trebuie să muncească din greu pentru ceea ce-şi doresc, iar rezultatele muncii lor vor fi vizibile după un timp, dar vor dăinui toată viaţa“, declară psihologul.

Oamenii inteligenţi nu se concentrează pe ceea ce nu pot controla

În fiecare zi ne lovim de lucruri pe care nu le putem controla: trafic, oameni needucaţi etc. Oamenii inteligenţi sunt calmi în aceste situaţii pentru că ştiu că emoţiile negative le vor dăuna doar lor.

Oamenii inteligenţi nu-şi pierd timpul cu persoanele care-i descurajează

Oamenii inteligenti au în jurul lor alţi oameni inteligenţi. Îşi găsesc timp pentru familie, pentru prieteni şi cunoştinţele cu care au aceleaşi viziuni şi interese; realizează că n-ar fi benefic pentru ei să-şi petreacă timpul cu persoanele negativiste.

Oamenii inteligenţi nu sunt aroganţi

Nu-i vei auzi lăudându-se cu inteligenţa lor şi asta pentru că sunt, de obicei, timizi când vine vorba despre asta şi nu simt nevoia să strige în gura mare cât sunt ei de deştepţi. Nu se laudă cu reuşitele şi premiile pe care le-au obţinut.

Oamenii inteligenţi nu uită să mulţumească

„Arată recunoştinţă. Oamenii inteligenţi stiu că lumea nu se învârte în jurul lor. Ei cred în puterea bunătăţii şi ştiu că faptele bune li se vor întoarce într-o bună zi. Oamenii cu înţelepciune transformă. Ei nu fug de ceva, ei transformă un lucru negativ într-unul pozitiv. Ei îşi asumă transformarea prin propriile lor forţe. Puterea unui om înţelept vine din înţelegere nu din câţi bani câştigă. Astfel, toţi oamenii puternici vor înapoia mare parte din banii câştigaţi mediului social, în aşa fel încât evoluţia să-şi urmeze cursul“, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”