Zi formidabilă pentru tenisul românesc: Halep şi Olaru au făcut senzaţie la Nurnberg. S-au calificat în două finale şi au pus Germania la respect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două sportive din România au obţinut rezultate excelente în cadrul unui prestigios turneu WTA dotat cu premii de peste 230.000 de euro. Ele vor fi prezente, în ultimul act, la simplu şi la dublu. Performanţele lor vor fi răsplătite pe măsură.

Simona Halep (locul 58 în lume) s-a calificat în finala turneului de la Nurnberg, pe zgură, după un meci palpitant în care a învins-o pe cehoaica Lucie Safarova (locul 30 în lume), scor 6-3, 0-6, 6-2. 

Partida a durat aproape două ore, iar eforturile Simonei vor fi răsplătite cu 200 de puncte WTA şi cu un cec în valoare de 16.129 de euro pentru parcursul ei de până acum.

În finala de la simplu, Halep o va întâlni, sâmbătă, pe nemţoaica Andrea Petkovici (locul 103 în lume). Halep şi Petkovici au mai avut o singură confruntare, în 2009, la Bucureşti, atunci când Petkovici s-a impus cu 6-2, 7-6. A fost anul de glorie pentru sportiva născută în Bosnia, care a urcat până pe locul 9 în clasamentul WTA!

Sâmbătă, la Nurnberg, finala Halep – Petkovici va fi precedată de o altă finală, la dublu, în care va fi implicată Raluca Olaru. Potrivit site-ului turneului de la Nurnberg, meciul lui Halep va începe în funcţie de cât va dura ultimul act, la dublu, însă mai devreme de ora 16, ora României.  

Olaru are un cec în valoare de 4.839 de euro

Turneul de la Nurnberg e dotat cu premii totale de 235.000 de euro, iar româncele au făcut legea în Germania. Dacă Halep a ajuns în finala de la simplu, Raluca Olaru va disputa ultimul act, la dublu.

Ea a făcut pereche cu Valeria Solovyeva (Rusia), alături de care a trecut de perechea formată din Aleksandra Krunici (Serbia) şi Katarzyna Pieter (Polonia), scor 6-2, 6-1.

Raluca Olaru are asigurate 20 de puncte în clasamentul WTA, la dublu, şi un cec de 4.839 de euro pentru parcursul ei de până acum, la Nurnberg.

Olaru şi Solovyeva vor întâlni, sâmbătă, perechea formată din Anna-Lenna Groenefeld (Germania) şi Kveta Peschke (Cehia), de la ora 13.30, ora României. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu