Zgomot pe întuneric

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii craiovenilor au cerut să câştige meciul din Giuleşti la „masa verde“, dar Liga le-a respins memoriul ca fiind neîntemeiat. Oltenii îşi vor căuta dreptatea la TAS. Cele două întreruperi ale nocturnei din timpul partidei Rapid – Universitatea Craiova au fost de prea scurtă durată pentru ca organizatorii să fie penalizaţi.

Rapidul n-a putut învinge, luni seară, Universitatea Craiova în Giuleşti. Meciul s-a încheiat 0-0, dar după ultimul fluier al partidei, elevii lui Marius Şumudică s-au temut că ar putea pierde punctul câştigat pe teren! Asta din cauza nocturnei stadionului, care în timpul partidei s-a stins în două rânduri!

Prima întrerupere a fost totală: minutul 41. Durata: 26 de secunde. Cu patru minute înainte de finalul primei reprize, stadionul Rapidului s-a cufundat într-o beznă totală. Defecţiunea a fost cauzată de o pană de curent care a afectat cartierele Giuleşti şi Crângaşi. „Centralul" Marius Avram şi-a notat acest lucru în raport, dar n-a apucat să ia decizia de întrerupere a partidei, întrucât organizatorii au reuşit să reaprindă repede nocturna cu ajutorul unui generator electric.

A doua întrerupere a fost parţială: minutul 70. Durata: 9 secunde. De data aceasta, s-au stins doar unele dintre reflectoare, restul becurilor funcţionând la parametri normali. Momentul a fost speculat la maximum de oficialii oltenilor, care au încercat să obţină un avantaj major, adică să primească victoria din oficiu. „Regulamentul e clar şi e în favoarea noastră. Vom câştiga meciul cu 3-0 la «masa verde» pentru că s-a întrerupt nocturna de două ori. Arbitrul trebuia să oprească meciul a doua oară când a picat lumina", a punctat patronul oltenilor, Adrian Mititelu, imediat după finalul partidei din Giuleşti, după care a şi făcut un memoriu către LPF.

Surprinzător, pentru forul prezidat de către Dumitru Dragomir, Liga a judecat ieri, în regim de urgenţă, „cazul nocturna". După o şedinţă care a durat mai puţin de o oră, s-a decis că memoriul depus de oficialii Universităţii Craiova a fost neîntemeiat. Membrii comisiei au invocat un pasaj din regulament care spune că prima întrerupere a partidei trebuia să fie mai mare de 60 de minute pentru ca la a doua jocul să fie oprit definitiv.

Ce zice regulamentul

La articolul 18, aliniatul 10 din ROAF se specifică: „Jocurile oficiale programate în nocturnă care nu mai pot continua din cauza întreruperii funcţionării corespunzătoare a nocturnei şi care nu pot fi reluate în termen de 60 de minute de la momentul întreruperii, se omologhează cu rezultatul de 3-0 în favoarea echipelor vizitatoare. Termenul de 60 de minute se aplică o singură dată din momentul întreruperii jocului de către arbitru. Dacă după reluarea jocului intrevine o nouă defecţiune a instalaţiei, jocul se va omologa cu rezultatul de 3-0 în favoarea echipei vizitatoare".

„Ştiţi foarte bine de cine sunt conduse comisiile Ligii. Memoriul nostru a fost respins pentru că Mitică Dragomir are ceva cu noi, dar nu ne vom da bătuţi. Mergem la TAS şi vom câştiga meciul cu 3-0", a replicat Mititelu.

Copos a cerut ca Lazăr să fie reprimit în lot

Costin Lazăr a revenit la antrenamentele primei echipe a giuleştenilor la intervenţia lui George Copos. La finalul partidei cu „Ştiinţa", finanţatorul giuleştenilor a declarat că are nevoie de serviciile mijlocaşului: „Jucăm din trei în trei zile, avem un program foarte dificil şi un jucător de valoarea lui ne poate ajuta foarte mult".

"Din câte ştiu eu intensitatea nocturnei trebuie să coboare sub 1.100 de lucşi pentru a se opri meciul, ceea ce nu a fost cazul a doua oară."
Dinu Gheorghe
preşedinte Rapid

"Nu e vorba de întreruperea jocului de două ori. În acest meci am văzut că o dată a întrerupt arbitrul jocul. Nu se pune problema ca Rapidul să piardă cu 3-0 la «masa verde»."
Vasile Avram
preşedintre CCA

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi