Wimbledon, expus în 2021. „Este imposibil să achiziţionăm o poliţă similară pentru la anul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovic şi Roger Federer cu trofeele Wimbledon 2019 FOTO Guliver / Getty Images / Shaun Botterill

În aceste zile lumea ar fi trebuit să se bucure de regalul tenisului pe iarbă. Wimbledon 2020 a fost însă anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Richard Lewis, şef peste cel mai vechi turneu de Mare Şlem din tenis, a anunţat că stabilitatea financiară a acestuia e asigurată, în principal datorită banilor veniţi ca despăgubiri din poliţa de asigurare achiziţionată şi pentru cazul izbucnirii unei pandemii.

În acest an, Wimbledon a avut un imens avantaj comparativ cu celelalte competiţii sportive majore, însă odată activată clauza, turneul nu va mai beneficia de aceeaşi plasă de siguranţă şi pentru la anul. Iar acest lucru se poate dovedi costisitor, în condiţiile în care încă planează incertitudinea în ceea ce priveşte marile evenimente ale lui 2021.

AFP a publicat rezultatele unui sondaj comandat de două organizaţii media din Japonia, care indică faptul că 51,7% din populaţia oraşului Tokyo se opune organizării Jocurilor Olimpice în 2021. Iar Australian Open are un plan de rezervă şi pentru o ediţie 2021 fără spectatori.

„Impactul asupra noastră nu este devastator. Este bine să ai o asigurare. Încă suntem într-o poziţie bună, stabili din punct de vedere financiar. Tenisul britanic va fi bine protejat. Dar, în acest moment, este imposibil să achiziţionăm o poliţă similară pentru la anul. Noi am început în 2012, când încă se considera că aşa ceva nu este fezabil. Imediat nu poţi accesa o nouă asigurare, dar când lucrurile se vor linişti, vom reuşi să procurăm din nou o astfel de poliţă, piaţa va reveni“, a declarat Richard Lewis, cel care în scurt timp îi va preda mandatul lui Sally Bolton. Reprezentanta AELTC a declarat că, împreună cu întreaga sa echipă, va monitoriza cu atenţie tot ce se va întâmpla la US Open şi Roland Garros în toamnă, pentru a pregăti ediţia Wimbledon 2021.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă