Wimbledon, ca şi anulat pentru 2020. Anunţurile organizatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep va afla, cel mai probabil săptămâna viitoare, dacă îşi va putea apăra sau nu trofeul câştigat anul trecut şi cele 2000 de puncte. Foto: Inquam media

Wimbledon este următorul mare eveniment sportiv ce urmează să îşi decidă soarta. Începând cu 29 iunie, Simona Halep ar trebui să înceapă cursa de apărare a celui mai important trofeu câştigat în carieră, însă acest lucru pare improbabil să se mai întâmple.

AELTC, for guvernator al tenisului din Marea Britanie, a emis un comunicat în regim de urgenţă, miercuri seară, după ce surse cu putere decizională în cazul Wimbledon au declarat pentru „The Guardian“ că „şansele ca turneul să înceapă în iunie sunt aproape de zero“, punctând că „nu ai altă variantă: îi dai drumul sau îl anulezi“. Concret, a fost convocată o şedinţă extraordinară pentru săptămâna viitoare, cu reprezentanţi ai WTA, ATP, ITF şi al celorlalte Grand Slam-uri, în care va fi decisă soarta turneului. Ceea ce a fost deja decis şi anunţat oficial este că Wimbledon nu se va juca fără spectatori în tribune.

În dialog permanent cu autorităţile, AELTC anunţă că cea mai optimistă evaluare a Guvernului britanic referitoare la evoluţia pandemiei indică un termen minim de 12 săptămâni pentru reinstaurarea controlului. Astfel, „în cel mai pozitiv scenariu am avea o fereastră de oportunitate foarte mică pentru a ţine turneul, având în vedere şi specificitatea suprafeţei noastre“, transmite AELTC.

Roland Garros s-a amânat printr-o decizie unilaterală pentru toamnă, iar Jocurile Olimpice, programate la o lună după Wimbledon, au fost deja amânate pentru 2021. „The Guardian“ transmitea că AELTC a adoptat o tactică pasivă, din motive legate de poliţa de asigurări avută.

Clasamentele, îngheţate  

Sportivii îşi păstrează, până la reluarea normală a turneelor, clasamentul avut pe data de 9 martie, ierarhiile ATP, WTA şi ITF fiind îngheţate. În acest moment, toate competiţiile din tenis sunt suspendate până pe 8 iunie 2020. Astfel, Ashleigh Barty păstrează un avans de 2.641 puncte în faţa Simonei Halep, iar Novak Djokovici se menţine în faţa lui Rafael Nadal. Forurile decizionale caută soluţii viabile pentru ajustarea sistemului de calcul pentru momentul în care circuitul se va relua.
 

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie