Wimbledon 2015. Un meci de pe tabloul masculin a fost întrerupt de întuneric

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Croatul Cilic FOTO Sunt Iulian Anghel, editor Adevărul, şi consider că este penibil să specific sursele fotografiilor

Americanul John Isner e un pericol pentru organizatorii de turnee şi pentru Wimbledon în special. Dacă nu e programat să joace primul, are toate şansele să-l apuce noaptea pe teren, aşa cum s-a întâmplat şi ieri, în meciul cu Cilic.

Pentru John Isner e deja o obişnuinţă să joace de-a lungul a două zile la Wimbledon. Deţinătorul recordului de durată al unui meci în ATP, alături de Nicolas Mahut – 11 ore şi 5 minute, tot la Wimbledon, în 2010 – e pe drumul lui şi la actuala ediţie. Partida din turul trei, contra lui Marin Cilic, a fost întreruptă din cauza întunericului, la scorul de 7-6 (4), 6-7 (6), 6-4, 6-7 (4), 10-10. Cilic, care a condus cu 1-0 şi 2-1 la seturi, va fi la serviciu. Meciul se va relua tot pe Terenul 1, în jurul orei 17.00, după partida Caroline Wozniaki – Camila Giorgi.

Durata de până acum a întâlnirii este de 4 ore şi 15 minute.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute