Wimbledon 2015: Serena versus Venus Williams, a 13-a confruntare între surori la un Grand Slam. Programul optimilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena şi Venus Williams

Luni, la Wimbledon, au loc optimile de finală pe ambele tablouri. Poate cea mai interesantă partidă este cea dintre surorile Williams.

Venus este cu un an mai mare ca Serena, dar bineînţeles că palmaresul direct este favorabil mezinei. Din cele 25 de întâlniri directe, Serena a câştigat 14, iar Venus doar 11.
Printre triumfurile Serenei se numără şi victoria de la Indian Wells, din 2001. Cu câteva minute înainte de disputarea jocului din semifinale, spectatorii au fost anunţaţi că Venus Williams se retrage din cauza unei accidentări. A urmat un lung şir de fluierături, care a continuat şi în ziua finalei dintre Serena şi Clijsters.
Din acel moment, Serena a refuzat să se mai prezinte la Indian Wells, până în acest an.
Un alt moment controversat s-a petrecut anul trecut, când cele două au jucat împreună la dublu, la Wimbledon, dar Serena a arătat ameţită şi confuză, nereuşind să ţină mingea în mână sau să servească.

7-5 pentru Serena în Grand Slamuri

Din cele 25 de întâlniri, 12 au avut loc la Grand Slamuri, iar Serena conduce cu 7-5. Însă atunci când cele două s-au duelat mai devreme decât în finală, Venus a câştigat mai multe meciuri: 3-1. În plus, Venus a câştigat ultimul meci direct, în 2014, la Montreal. Partida de luni are loc de la ora 15.00,  pe Center Court.
În orice caz, Serena are parte de un traseu dificil. După partida cu sora sa, ea ar mai putea juca împotriva Victoriei Azarenka şi a Mariei Şarapova.

Tabloul optimilor

Serena Williams – Venus Williams
Victoria Azarenka – Belinda Bencici
Maria Şarapova – Zarina Diyas
Coco Vandeweghe – Lucie Safarova
Caroline Wozniacki – Garbine Muguruza
Timea Bacsinszky  - Monica Niculescu
@ meci programat în jurul orei 15.00, al doilea de pe terenul 18
Olgo Govortsova – Madison Keys
Agnieszka Radwanska – Lucie Safarova


Novak Djokovici – Kevin Anderson
Marini Cilici – Denis Kudla
Stan Wawrinka – David Goffin
Richard Gasquet – Nick Krygios
Vasek Pospisil – Viktor Troicki
Ivo Karlovici – Andy Murray
Tomas Berdych – Gilles Simon
Roger Federer – Bautista Agut
 

Serena Williams la Wimbledon 2014

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”