Vor înota în „otravă“. Apa e poluată şi pune în pericol sănătatea sportivilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro bate la uşă, dar lucrurile sunt departe de a fi în regulă la cea mai importantă competiţie din sportul mondial.

După problemele cu cazările în satul olimpic, unde condiţiile nu au fost la nivelul aşteptat, descoperindu-se numeroase probleme cu ţevile sau cu cablurile electrice, apar tot mai multe nereguli cu privire la alimentaţia sportivilor, dar şi la posibilitatea de a se antrena, cum a fost în cazul unor români.
Cea mai mare şi ultima din problemele apărute se referă la mâncare, mulţi competitori preferând să ia prânzul şi cina la fast food, la marginea satului olimpic, unde este gratis, decât să accepte ce le dau organizatorii şi care nu arată deloc bine, după cum au mărturisit unii dintre ei. Se lucrează la foc automat la parcul olimpic, care nu e gata cu două zile înainte de start. Neregulile cu privire la organizarea în campusuri sunt însă cele mai puţin grave. Jurnaliştii de investigaţie americani şi britanici au descoperit că nivelul poluării la Rio de Janeiro a depăşit cu mult cotele alarmante, iar organizatorii au minţit forurile internaţionale cu privire la acest aspect. În Gloria Marina, locul în care se vor desfăşura concursurile de înot în ape libere şi de canotaj la Jocurile Olimpice 2016, apa care vine din Oceanul Atlantic e mai rea ca oricând. Numărul adebovirusurilor pe litru colectat e cu 42% mai mare decât la testele din luna martie. Astfel, oricine ingerează mai mult de trei linguri din această apă se va infecta mai mult ca sigur cu un virus. Chiar şi turiştii de pe celebrele plaje Ipanema şi Copacabana sunt sfătuiţi să nu se scufunde cu capul sub apă. De asemenea, şi poluarea din aer e imensă, fapt care va crea mari probleme de respiraţie atleţilor de la cursele lungi.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG