Vlad Moldoveanu, nr. 1 în Patriot League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Component al naţionalei României, baschetbalistul Vlad Moldoveanu a fost declarat jucătorul săptămânii trecute în Patriot League. Românul a reuşit două meciuri de senzaţie, marcând 39 de puncte în victoria cu Lehigh College (82-75), respectiv 24 de puncte, împotriva celor de la Brown (77-67).

Vlad Moldoveanu evoluează în NCAA, la American Eagles, reuşind cel mai bun meci al carierei împotriva campioanei Lehigh College, în care a marcat nu doar cele 39 de puncte, dar a mai reuşit 12 recuperări şi avut un procentaj de sută la sută la aruncările libere, 10 din 10. Fiu al preşedintelui FR de Baschet Carmen Tocală, Vlad a intrat în Top 12 al marcatorilor din NCAA, în care evoluează peste 3000 de jucători.

USBWA conferă premii săptămânale, dar şi anuale în Patriot League din sezonul 1958/1959, iar din 1998 distincţia anuală poartă numele unui fost jucător de la University of Cincinnati, Oscar Robertson.

Mai multe pentru tine:
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie