Visul frumos s-a încheiat pentru Jaqueline Cristian la Australian Open. Două înfrângeri dureroase în câteva ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jaqueline Cristian, singura româncă rămasă pe tabloul de simplu la Australian Open, a părăsit și ea competiția. Sportiva noastră a fost învinsă de germanca Eva Lys cu 4-6, 6-3, 6-3, sâmbătă dimineață, la Melbourne, în turul 3 și a ratat șansa de a juca în optimi.

Jaqueline Cristian s-a oprit în turul 3 la Australian Open. Foto EPA EFE

Chiar dacă nemțoiaca se află în spatele său în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian a suferit a patra înfrângere din tot atâtea întâlniri cu Eva Lys. Culmea, toate după ce a câștigat primul set. Scenariul s-a repetat și acum, jucătoarea de 26 ani (82 WTA) s-a înclinat după două ore și 25 de minute în fața tenismenei care a intrat pe tabloul principal din postura de ''lucky loser''.

Dacă balanța erorilor neforțate a fost destul de echilibrată (48 Lys, 46 Cristian), germanca a fost net superioară la capitolul winners, cu 34-16.

Jaqueline, plus 100 de puncte în clasamentul WTA

Lys (23 ani, 128 WTA) are acum 4-0 în meciurile directe cu Jaqueline Cristian, pe care a mai învins-o la Transylvania Open (2023), Dubai (2024) și Bari (2024), de fiecare dată după ce românca a câștigat primul set.

Jaqueline Cristian va primi pentru participare un cec de 290.000 de dolari australieni (175.000 de euro) și 100 de puncte WTA.

Câteva ore mai târziu, românca a intrat din nu pe teren, de data aceasta la dublu, în turul 2. Alături de italianca Rosatello, jucătoarea noastră de tenis a câștigat primul set în fața perechii Fernandez - Kickenok. Au urmat însă două seturi pierdute și Jaqueline părăsește definitiv Australian Open: 6-4, 2-6, 3-6. Cu fruntea sus.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă