Viscolul amână meciul de rugby România - Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognoza meteo anunţată pentru sfârşitul săptămânii a obligat Federaţia Română de Rugby să solicite amânarea meciului pe care "stejarii" urmau să-l dispute sâmbătă, la Bucureşti, cu Ucraina. Întâlnirea va fi reprogramată.

Spre deosebire de partida România - Portugalia (15-7), care s-a putut desfăşura sâmbătă - gazonul a fost protejat de un strat de zăpadă, suprafaţa de joc fiind degajată dimineaţa, cu câteva ore înainte de meci -, terenul de la "Arcul de Triumf" a fost afectat de ger în zilele care au urmat. FRR a mulţumit pentru sprijin autorităţilor şi reprezentanţilor unor cluburi de rugby din Timişoara, Mangalia şi Constanţa, însă nici pentru aceste oraşe prognoza meteo nu face posibilă disputarea partidei acolo. În aceste condiţii, s-a solicitat forului continental (FIRA-AER), cel care patronează Cupa Europeană a Naţiunilor, amânarea disputei cu Ucraina. Aceasta va avea loc, cel mai probabil, în luna iunie, când la Bucureşti va avea loc IRB Nations Cup.

Este de amintit că şi anul trecut meciul Ucraina - România a fost amânat din aceleaşi motive, el disputându-se vara trecută. De asemenea, în 2010 gerul şi zăpadă au cauzat reprogramarea întâlnirii România - Spania, contând tot pentru CEN.

Echipa de rugby a României va rămâne în cantonament la Izvorani până la sfârşitul săptămânii.  

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani