Viorica Viscopoleanu, egala lui Bob Beamon

La JO din1968, Viorica Vis­copoleanu a cucerit nu numai medalia de aur la săritura în lungime, dar a stabilit şi un record mondial.Aflată la o altitudine de circa 2.000 de metri, Ciudad de Mexico a favorizat obţinerea unor rezultate deosebite în probele atletice din programul ediţiei din 1968 a Jocurilor Olimpice.

Deloc întâmplător, eroul acelei competiţii a fost americanul Bob Beamon, care a reuşit să sară 8,90 metri în lungime! O performanţă superioară cu 55 de centimetri (!) celei precedente şi care avea să fie doborâtă abia în 1991, de ­Mike Powell.

Acest rezultat, incredibil, a făcut să treacă neobservată, în mod nemeritat, reuşita româncei Viorica Viscopoleanu. Concurând în aceeaşi probă de lungime, stelista a reuşit din prima încercare 6,82 metri, ameliorând recordul mondial deţinut de britanica Mary Rand (6,76 m). Datorită acestui rezultat, românca a cucerit medalia de aur, terminând concursul cu un avans de 14 centimetri faţă de Susan Sherwood.

În copilărie era slabă de „o lua vântul"

Victoria Vioricăi Viscopoleanu n-a fost deloc surprinzătoare. Cu patru ani înainte, la Tokyo, ea se clasase pe locul 5, ratând medalia de bronz pentru numai opt centimetri. În 1968, atleta de la Steaua era deja o sportivă consacrată, devenind însă cunoscută sub numele ei de fată, Belmega. Născută la 8 august 1939, în localitatea Banila, pe Siret, se stabilise după un an cu familia în Bucureşti. Şi a început să facă sport. Volei, gimnastică.

Ambiţioasă, a avut curajul să participe la un concurs atletic, la şcoală, deşi nu cântărea mai mult de 47 de kilograme. „Dacă dă peste tine o rafală de vânt nu te scoate din concurs?", i-a spus, în glumă, profesoara Grozescu atunci când Viorica s-a încumetat să se înscrie. A câştigat alergarea şi a fost remarcată de antrenorul Ion Vintilă. Legitimată mai întâi la Flamura Roşie, a trecut mai apoi pe la CFR Cluj, Rapid şi, în cele din urmă, a ajuns la Steaua.

A concurat şi la garduri

Talentată, a concurat nu numai la lungime, ci şi în probele de garduri, la ştafetă, dar şi la pentatlon. Cele mai bune rezultate le-a obţinut însă în prima probă, mai ales în perioada în care a fost antrenată de Ion Viscopoleanu, cel care i-a devenit şi soţ. În afara titlului olimpic din 1969, are în palmares un "argint" la CE în aer liber din 1969, un titlu european în sală (1970), precum şi trei medalii de bronz (1967, 1968 şi 1971). La încheierea carierei de sportivă a rămas la Steaua, unde a lucrat ca antrenor.