Violențe în Franța, după ce PSG a câștigat Champions League. Spargeri la magazinele de lux de pe Champs-Élysées

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSG a câştigat pentru prima dată în istorie Liga Campionilor, iar fanii au sărbătorit pe străzile din Franţa. Însă, manifestările de bucurie nu au fost lipsite de incidente. Au avut loc ciocniri între fani şi forţele de ordine, care au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene și tunurile cu apă.

Fanii lui PSG au invadat bulevardul Champs-Élysées. Captură video

Cel mai grav incident s-a petrecut la Grenoble, unde patru persoane din aceeaşi familie au fost rănite, dintre care două grav după ce o maşină a intrat în mulţimea care sărbătorea victoria PSG în faţa lui Inter Milano, a anunţat prefectura.

„Un vehicul a pierdut aparent controlul, lovind patru persoane, dintre care două au fost grav rănite”, a declarat prefectura pentru AFP, adăugând că şoferul s-a predat poliţiei şi a fost reţinut. Se pare că el ar fi pierdut controlul asupra maşinii.

Mai multe persoane au intrat cu forţa într-un magazin de încălţăminte de pe Champs-Élysées, potrivit Prefecturii. Poliţia a fost trimisă rapid la faţa locului şi aproximativ treizeci de persoane au fost arestate.

Un vehicul a fost incendiat la periferia Parc des Princes, potrivit Prefecturii de Poliţie din Paris, care a precizat că pompierii au intervenit rapid pentru a ţine situaţia sub control. În total, la Paris au fost arestate 294 de persoane.

Protest împotriva ”barbarilor”

Într-un mesaj postat pe X, ministrul de Interne, Bruno Retailleau, a protestat „împotriva barbarilor care au ieșit pe străzile Parisului pentru a comite crime și a provoca poliția”, în timp ce „adevărații suporteri ai PSG se entuziasmează de prestația magnifică a echipei lor”. „Îmi ofer sprijinul șefului poliției și tuturor ofițerilor de poliție care asigură siguranța tuturor în această seară. Este inacceptabil că este imposibil să sărbătorim fără să ne temem de brutalitatea unei minorități de bătăuși care nu respectă nimic”, a conchis ministrul.

Și înainte de partida de la Munchen s-au înregistrat incidente. Câțiva fani ai lui PSG au fost atacați cu arme albe de suporteri îmbrăcați în tricourile lui Inter Milano. „Au avut loc confruntări fizice în staţia de metrou Universität, în timpul cărora s-a folosit spray lacrimogen. Ancheta privind circumstanţele este în curs”, a transmis poliţia din München pe reșeaua X.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă