Viola da gamba şi McNeykaNimeni

Mă îngrijorează ce se întâmplă la Poli, cu Poli. Nu, de Iaşi vorbim mai la vale. Timişoara. Din două motive. Unu, că până ieri a fost acolo antrenor un om drag mie - Sorin Cârţu. Doi,

Mă îngrijorează ce se întâmplă la Poli, cu Poli. Nu, de Iaşi vorbim mai la vale. Timişoara. Din două motive. Unu, că până ieri a fost acolo antrenor un om drag mie - Sorin Cârţu. Doi, oricât s-ar drapa în violet dl Iancu şi ar asculta învârtite bănăţene cântate la viola da gamba, în el bate o inimă de giuleştean. Se vede, se simte, se aude. A luat Poli cu gândul la Giuleşti. L-a vrut pe Răzvan Lucescu tot cu gândul la Giuleşti. Rapidismul e o boală incurabilă. Îţi trece doar cu pământ pe tine. Iar eu spun că nu merită. Domnule Iancu şi dragă Sorine. Poli de azi e parcă o echipă blestemată, nefericită, lunecoasă, mlăştinoasă sau parcă făcută pe dune de nisip. Nu e treaba mea să ştiu de ce. Dar aşa se vede. Jucători glisanţi, imunzi, fatigaţi, fastidioşi, glorii false or deja ratate. Cine, Andrei Cristea, cel care, cum a dat de călduţ la Steaua, a lăsat talentul nativ fantastic la vestiar şi a cultivat doar fiţele? Un indolent şi un puturos. Un Pleşan care şi peste o sută de ani se va mândri, el şi tot neamul său, cu un gol dat Germaniei. Într-un amical. În rest? Pulbere. Praf. Ciulini. Cine, un Caramarin, vedetă falsă care se complace într-o lucie mediocritate de provincie? De ce Titu-gară ? Când Timişoara e metropolă, nene. De ce mă bag eu? Fiindcă, încă din 90, iubesc spiritul Timişoarei şi îl compătimesc pe dl Iancu pentru banii aruncaţi în vânt. Pe nişte iluzii minunate cu briză giuleşteană. şi pentru că am tremurat în faţa televizorului pentru viaţa lui Sorin Cârţu. Nu merită, Sorine! Să mori pentru fiţele unor McNeykaNimeni. Nu merită, domnule Iancu! Uitaţi-vă la Dinamo, copii. Echilibrul întruchipat. Echipă futuristă. Buget armonios. Investiţie sigură. Antrenorul cel mai frumos. Managerul cel mai merituos. Generalul cel mai glorios. Din victorie în victorie. Totul perfect pregătit. Mai bine ca-n vremuri postelniceşti. Neînvinşi până la sfârşitul mileniului care a început. Abia. Din vară până-n toamnă. Până la victoria finală. Mamă, bine că nu m-ai făcut tu dinamovist! Că până acum crăpam. De fericire. La diabetul meu, muream de atâta miere. Aşa da, tovarăşi postpostelnici. şi tu, Sorine, să mori pentru Cânu, Daminuţă sau McKain!
Bine c-ai zis pas! Ceea ce nu-i doresc lui Răzvan Luce cu o echipă obosită în care Moldovan, "bătrânul", este un exemplu de vivacitate, iar baba Rada este cernoziom de flori, căci aşa l-a făcut Cernoch, duminică. Cu o echipă de băbuţe, nu trebuie să ai pretenţii, Răzvane, tată. Nu te stresa. Cât despre Steaua, echipă cinstită. Când câştigă, câştigă. Când pierde, pierde. Adevărat. Pe teren.