Vinovaţii lui Lucescu: Raţ, arbitrii şi ghinionul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Catalanii au măturat pe jos cu Şahtiorul lui Mircea Lucescu, dar tehnicianul român insistă: „scorul nu reflectă realitatea din teren“. „Il Luce" a împărţit vina înfrângerii cu 1-5 în faţa Barcelonei între Răzvan Raţ, erorile de arbitraj şi lipsa şansei.

O înfrângere la scor de maidan pe terenul Barcelonei nu mai e de mult un capăt de ţară. Nici măcar pentru Real Madrid, iar ei şi-au „furat-o" cu cinci la zero! Umilinţa de pe „Camp Nou" l-a scos însă pur şi simplu din sărite pe Mircea Lucescu, care a căutat explicaţii în toate părţile pentru eşecul lui Şahtior. Evoluţia lui Răzvan Raţ a fost primul răspuns. Fundaşul român vorbea în zona mixtă pentru TVR, când vocea lui „Il Luce" s-a auzit din fundal: „Zi-le mă, că din cauza ta am luat două goluri!". 

Nişte copii în loc de fundaşi

Au urmat „scuzele" tehnicianului român de la conferinţa de presă. Încă de la primele cuvinte, Lucescu a creat rumoare în sală: „Noi am pierdut meciul ăsta, nu a câştigat Barcelona". „Apărarea a greşit copilăreşte! De altfel, am pregătit excelent partida - chiar şi Barcelona poate fi oprită - dar nu ne-a ieşit nimic din ce ne-am propus", a adăugat „Il Luce". Inutil de menţionat că „minerii", în frunte cu fundaşii, au avut parte de un „duş rece" marca Lucescu, „la cald" în vestiar. 

„Am avut ghinion c-am picat cu Barcelona"

De data asta, antrenorul de 65 de ani n-a mai avut la dispoziţie fazele litigioase de la meciul cu Arsenal (pierdut tot cu 1-5, la Londra, în grupe), dar i-a găsit nod în papură şi arbitrului Craig Thomson. „Aş vrea să revedem faza în care Mhitaryan a căzut în careul Barcelonei", a reclamat Lucescu, referindu-se la un presupus penalty neacordat lui Şahtior în minutul 1.

A urmat şansa, care n-a fost nici ea de partea portocaliilor pe stadionul Camp Nou. „Având în vedere calitatea jocului nostru şi numărul de ocazii create, scorul de 5-1 nu reflectă realitatea", a fost sincer Mircea Lucescu. Dar, „într-o anumită măsură, am avut şi ghinion c-am picat cu Barcelona", a completat românul. Cel mai dezamăgit a fost „Il Luce" deoarece curajul nu i-a fost răsplătit în faţa trupei lui Josep Guardiola: „Toate echipele au o mentalitate defensivă în faţa Barcelonei, numai eu am decis să-i atac!". 

Raţ, eternul ţap ispăşitor

„Da, iar am luat două goluri din vina mea! Deja m-am obişnuit cu astfel de declaraţii şi sincer m-am cam săturat", a reacţionat Răzvan Raţ după incidentul în direct cu Mircea Lucescu. Fundaşul şi antrenorul său nu sunt însă la prima ciocnire de acest gen. De-a lungul timpului, Lucescu l-a acuzat pe Raţ că este imatur, impulsiv sau prost, nesfiindu-se să-l critice la vedere când a avut ocazia.

5-1

FC Barcelona: Valdes - D. Alves, Pique, Busquets, Adriano (Maxwell 77) - Xavi, Mascherano, Keita - D. Villa (Pedro 70), Messi, Iniesta (Afellay 90). Antrenor: Josep Guardiola.

Şahtior: Piatov - Srna, Işcenko, Rakiţki, Raţ - Hübschmann (Eduardo 82), Mhitarian - D. Costa, Jadson (Fernadinho 70), Willian (Texeira 75) - L. Adriano. Antrenor: Mircea Lucescu.

Goluri: Iniesta 2, D. Alves 34, Pique 53, Keita 61, Xavi 86 / Rakiţki 60
Stadionul „Camp Nou", Barcelona: 90.000
Arbitru: Craig Thomson (Scoţia)

Rooney, înger şi demon

Singura necunoscută pe tabloul semifinalelor Ligii Campionilor se va alege dintre Manchester United şi Chelsea. „Diavolii" au făcut primul pas către calificare, câştigând chiar în fieful rivalei londoneze (1-0) după o pauză de nouă ani. După primele 90 de minute, diferenţa au făcut-o execuţia lui Wayne Rooney, ocaziile mari ratate de „albaştrii", precum şi penalty-ul refuzat lui Chelsea în ultimul minut.

Reuşita lui Rooney a picat în contextul în care atacantul englez a primit două meciuri de suspendare pe plan intern după ce a înjurat în dreptul unei camere TV la partida cu West Ham. Astfel, decarul lui United va rata următoarea etapă de campionat şi, mult mai important, semifinala de Cupă cu vecinii de la City de sâmbăta viitoare.

0-1

Chelsea: Cech - Bosingwa (Mikel 79), Ivanovici, Terry, A. Cole - Ramires, Essien, Lampard, Jirkov (Malouda 70) - F. Torres, Drogba (Anelka 70). Antrenor: Carlo Ancelotti.

Man. United: Van der Sar - Rafael (Nani 51), Ferdinand, Vidici, Evra - Valencia, Carrick, Park (Smalling 90), Giggs - Rooney, Hernandez (Berbatov 78). Antrenor: Sir Alex Ferguson.

Gol: Rooney 24
Stadionul „Stamford Bridge",
Londra: 40.000
Arbitru: Alberto Mallenco (Spania)

Mai multe pentru tine:
ONU acuză Rusia de crime de război: „Atacurile au răspândit teroarea în rândul populației”
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ucraina își extinde aria atacurilor asupra Rusiei: Zelenski anunță noi măsuri și contracte de înarmare pe termen lung