Viitorul - CFR Cluj, programat în Duminica Paştelui! "Este o bătaie de joc"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitorul a pierdut în faţa Rapidului în ultima etapă FOTO: MEDIAFAX

Liga Profesionistă de Fotbal a programat partida dintre Viitorul Constanţa şi CFR Cluj din etapa a 29-a, duminică, 5 mai, de la ora 20.30.

Meciul dintre Viitorul şi CFR Cluj a fost singurul programat în Duminica Paştelui, iar oficialii constănţeni contestă vehement această decizie. 

Mi se pare o programare incoerentă şi nu înţeleg de ce suntem noi cei sacrificaţi. Nu ni se oferă nici măcar ce a dat Dumnezeu, linişte de Ziua Învierii. Mai rău este că şi cei implicaţi în organizare, jandarmi, pompieri, oamenii de la firma de pază şi personalul din club nu vor beneficia de o zi liberă.

Am cerut şi un punct de vedere din partea Jandarmeriei, să vedem dacă au efectivele necesare, pentru că vor avea un program prelungit şi în noapte de Înviere. Vom face demersuri pentru ca meciul să fie devansat. Şi dacă jucăm sîmbătă seara este mai bine, pentru că mergem direct la biserică. Nu-i deloc plăcut să nu petrece cu familia o sărbătoare sfîntă la români. Am văzut programarea în această dimineaţă şi am încercat să vedem de ce s-a întîmplat asta. Televiziunea dă vina pe LPF, LPF dă vina pe televiziune şi tot aşa. Este puţină bătaie de joc la adresa noastră, a celor de la CFR Cluj, dar şi a spectatorilor, pentru că nimeni nu renunţă la o zi în familie pentru a veni la un meci, indiferent de spectacolul din teren”, a afirmat preşedintele Viitorului, Paul Peniu, pentru Gazeta Sporturilor.

"Pentru cei cu gra mare, este mereu o rezolvare", a mai spus Peniu, referindu-se la faptul că meciul care ar fi trebuit să se joace în acea zi este Steaua - Pandurii. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete