VIDEO Splendid, spectaculos, ireal: Juventus, terminată de Real cu un gol magnific. Până şi italienii au aplaudat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala Ligii Campionilor din sezonul trecut s-a rejucat şi în această stagiune, însă, de această dată, în sferturi. Şi, din nou, madrilenii au trecut cu buldozerul peste campioana Italiei din ultimele şase sezoane.

Liga Campionilor e, fără îndoială, specialitatea casei la Real Madrid! Parcă nici nu contează cât de prost le merge spaniolilor în La Liga, fiindcă atunci când se prezintă la cea mai tare competiţie intercluburi din lume, ibericii devin, cu adevărat, „galactici“.

În acest sezon, Real nu mai are nicio treabă cu titlul în Spania, în timp ce Juventus se îndreaptă cu paşi rapizi spre al 7-lea trofeu consecutiv în Serie A. Nimic din astea n-a contat însă, marţi seara, atunci când cele două formaţii s-au întâlnit pe „Allianz Stadium“ din Torino în prima manşă din sferturile Ligii Campionilor.

Şi, la fel ca în finala din sezonul trecut, Real a măturat, pur şi simplu, cu formaţia italiană. N-a mai fost 4-1 ca anul trecut, la Cardiff, ci „doar“ 3-0, plus două bare.

Dincolo de scorul final însă, meciul va rămâne în amintirea tuturor datorită unui gol fabulos înscris de Cristiano Ronaldo! Vorbim despre reuşita care a ridicat scorul la 2-0. Execuţia acrobatică a portughezului a fost atât de spectaculoasă, încât pănă şi fanii italieni au aplaudat-o în picioare.

FOTO AFP 

După acest gol, Juventus a rămas în zece oameni, Dybala fiind eliminat pentru două „galbene“ (45, 66). Real Madrid a înscris şi golul trei pentru a transforma returul de pe „Santiago Bernabeu“ într-o simplă formalitate.

CITEŞTE ŞI:

VIDEO Comentatorul a înnebunit: Cum a fost „certat“ Ronaldo la televiziunea iraniană pentru golul său fabulos

*VIDEO Zidane a rămas cu gura căscată: Cum a reacţionat antrenorul Realului după golul fantastic al lui Ronaldo

*VIDEO Doamne, ce a fost asta? Planeta fotbalului reacţionează după golul magnific al lui Cristiano Ronaldo

*Real e ireal, Ronaldo e uriaş: Cifrele stelare ale madrilenilor redau adevărata dimensiune a unei victorii fabuloase

VEZI GOLURILE MECIULUI JUVENTUS - REAL MADRD

Liga Campionilor, sferturi, tur

Marţi

Juventus - Real Madrid 0-3

Cr. Ronaldo 3, 64, Marcelo 72

Sevilla - Bayern Munchen 1-2

Pablo Sarabia 31 / Jesus Navas 37-penalty, Thiago Alcantara 68

Meciurile retur sunt programate pentru 11 aprilie

Miercuri, ora 21.45

Barcelona - AS Roma

Liverpool - Manchester City

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”