VIDEO Serena Williams, un car de nervi! Cum explică liderul mondial ieşirea furioasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams a suferit enorm în meciul cu Christina McHale pentru a se califica în turul al treilea al Grand Slamului de la Wimbledon.

Serena a irosit la milimetru o minge de set şi a cedat în tiebreak prima parte a confruntării cu McHale. Williams a revenit aproape plângând pe teren, iar la un moment dat a avut o descărcare nervoasă, izbind racheta de pământ de mai multe ori. Racheta a fost apoi atuncată în spate şi a atins un cameraman. Dacă arbitrul de scaun ar fi considerat că acel cameraman ar fi fost lovit de rachetă, putea foarte uşor să dicteze descalificarea româncei. Aşa, i-a acordat doar un avertisment, iar publicul a fluierat-o.

Până la urmă, Serena a revenit şi a câştigat în faţa lui McHale, scor 6-7, 6-2, 6-4.

"Cred că Christina a făcut meciul vieţii. Mereu când joacă împotriva mea se autodepăşeşte. Cred că a făcut meciul vieţii. Trimitea mingea pe linie de la primul la ultimul punct", a explicat Serena

Tot la Wimbledon, un tenismen sârb l-a făcut cu ou şi cu oţet pe arbitrul de scaun. 

Faza cu Serena Williams

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine