VIDEO Românii au dat goluri de generic în Cupa Turciei: Marica şi Stancu au ridicat publicul în picioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Stancu

Marica a avut o reuşită fabuloasă contra celor de la Galatasaray, în timp ce Stancu şi-a continuat forma bună din campionat şi în competiţia KO.

Marica n-a putut împiedica eliminarea celor de la Konyaspor din Cupa Turciei, însă primul său gol din 2015 a fost unul fabulos, înscris în poarta celor de la Galatasaray.

Atacantul de 29 de ani n-a apucat să bifeze decât trei prezenţe şi un gol în campionatul Turciei, în acest sezon, fiind nevoit să se opereze la finalul anului trecut. 

Titularizat în Cupa Turciei contra Galatasaray, internaţionalul român a punctat în minutul 20, transformând o lovitură liberă. IATĂ GOLUL:

Din păcate, această reuşită a venit când Galatasaray avea deja 2-0, iar gazdele s-au impus, fără probleme, scor 4-1.

Stancu, lob de geniu

Într-un alt meci din Cupa Turciei, Genclerbirligi, unde joacă Bogdan Stancu, a trecut acasă de Eskisehirspor, scor 3-0.

La calificarea în sferturi a contribuit şi Stancu (16 meciuri şi 7 goluri în campionat în acest sezon), care a punctat pentru 2-0 printr-un lob de efect:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!