VIDEO Real Madrid, început dezastruos de campionat în Primera Division. Barcelona are două victorii din tot atâtea posibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid are parte de un start ratat de sezon în Spania. După egalul din prima etapă cu Valencia, Realul lui Jose Mourinho a pierdut în etapa a doua şi a rămas cu doar un punct după două runde disputate în Primera Division.

Trupa lui Jose Mourinho a cedat pe terenul lui Getafe cu scorul de 2-1, deşi au condus cu 1-0 prin golul reuşit de Higuain. Gazdele au întors jocul şi au marcat de două ori, pecetluind soarta meciului. Realul a suferit astfel prima înfrângere din Primera, după egalul obţinut în prima etapă, pe teren propriu, în faţa Valenciei. Cele două rezultate îi plasează pe madrileni pe un ruşions loc 15 după cele două etape disputate în Spania.

De menţionat este că Real a pierdut şi manşa tur a Supercupei Spaniei disputată pe terenul rivalei Barcelona, scor 2-3, având un debut de sezon dezastruos, aşa cum remarca presa din Spania.

De partea cealaltă, Barcelona a învins greu la Osasuna, scor 2-1, graţie celor două goluri marcate de salvatorul Messi, ultimul dintre ele pe finalul disputei. În urma acestei victorii, Barcelona s-a instalat deja pe primul loc al clasamentului în Primera Division, având două victorii din tot atâtea posibile (în prima etapă catalanii au învins cu 5-1 pe Real Sociedad).

Pe lângă parcursul bun din campionat, Barcelona are mari şanse să câştige şi Supercupa Spaniei în faţa Realului, după ce în manşa tur catalanii au învins cu 3-2 rivala de tradiţie.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro