VIDEO Reacţii dure din partea CFR-ului, după ce preşedintele Vasluiului s-a umplut de penibil în cazul Milanov: „Mortul joacă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Mureşan

Clujenii speră ca suspendarea lui Cadu să fie redusă, după ce un fotbalist despre care s-a spus că nu va mai juca fotbal două luni a revenit pe teren după şapte zile.

Cum preşedintele celor de la FC Vaslui a minţit cu neruşinare, denaturând situaţia medicală a bulgarului Jivko Milanov, clubul CFR Cluj a reacţionat prin vocea lui Iuliu Mureşan.

„Aşa cum v-am spus şi după meciul nostru de la Vaslui, Milanov a reintrat în joc după doar câteva zile. Experienţa şi cunoştinţele mele de medic m-au făcut să trag o astfel de concluzie“, a declarat preşedintele formaţiei din Gruia pentru digisport.ro.

„Cadu e criminalul, dar mortul joacă. Ăsta este fotbalul românesc. Singurul lucru pozitiv e că la recurs nu poţi primi o suspendare mai mare, ci una mai mică sau, eventual, tot la fel. Joi sau vineri se va judeca apelul nostru în cazul lui Cadu, dar nu mai am niciun fel de aşteptări din partea celor de la comisii. Totuşi, se va ţine cont de faptul că Milanov a reintrat repede în circuit“, a adăugat Iuliu Mureşan.

VEZI INTRAREA LUI CADU LA MILANOV

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”