VIDEO Petrolul a pierdut cu 1-0 amicalul jucat cu Verona, locul 6 în Serie A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lupii lui Cosmin Contra au fost bătuţi de Verona

Petrolul a dat piept ieri cu Hellas Verona, ocupanta locului şase în Serie A, într-o partidă amicală desfăşurată laSportingCenter„Il Paradiso” din Peschiera del Garda. Gazdele s-au impus la limită, scor 1-0, printr-un gol marcat de către Donadel.

Italienii au deschis scorul în minutul 18, atunci când Donadel a fructificat, cu un şut din interiorul careului, o centrare venită de la Martinho, acesta fiind, de altfel, şi singurul gol al unei prime reprize echilibrate. Ploieştenii au încercat poarta prin Camara (5 şi 45), cel care a reluat, în ambele situaţii, cu capul, pe lângă poartă, sau prin şuturile de la distanţă ale lui Mustivar (25), Priso (31) şi Fernandez (39), care nu şi-au atins ţinta, în vreme ce amfitrionii au mai avut, pe lângă gol, încă două situaţii bune, irosite de Longo (9) şi Martinho (13).

După reluare, “lupii” au fost, din nou, periculoşi prin Romario (48), Priso (49) şi Camara (55), iar Hellas a avut o dublă mare ocazie în minutul 70, atunci când Longo a şutat în transversală, reluând, mai apoi, în blocajul lui Pecanha. Spre final, portarul gazdelor, Nicolas, a avut două intervenţii salvatoare, la şuturile lui Camara (82) şi Fernandez (84), pentru ca juniorul Anghel să irosească şansa egalării în minutele de prelungire, meciul încheindu-se, astfel, cu rezultatul stabilit încă din prima parte.


Hellas Verona: Mihaylov (62 Nicolas)– Sala (62 Cacciatore), Marques, Moras (62 Gonzalez), Albertazzi (62 Rubin) – Donadel (62 Romulo), Cirigliano (62 Donati), Martinho (62 Jorginho) – Longo (73 Ragatzu), Cacia (62 Iturbe), Gomez Taleb (62 Jankovic). Antrenor: Andrea Mandorlini.
 

FC Petrolul: Bornescu (46 Pecanha) - Achim, Benga, Yamissi (65 Alcenat), Guilherme (46 Geraldo) – Mustivar (65 Boudjemaa), Romario – Priso (85 Anghel), De Lucas, Fernandez (85 Mihai) – Camara. Antrenor: Cosmin Contra.

Sursa: fcpetrolul.ro

   

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne