VIDEO Negreanu e All-in: Se pregăteşte de nuntă! Când va avea loc evenimentul, cum va arăta meniul şi cum a cerut-o pe Amanda de soţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între 2005 şi 2007, Daniel Negreanu a fost căsătorit cu Lori Lin Weber. De curând, el s-a logodit cu prima lui dragoste, Amanda Leatherman.

Anunţul a fost făcut pe Instagram chiar de Daniel care a postat o poză cu inelul pus pe degetul Amandei: „A spus da!“. 

Cum a decurs totul? Ne-a povestit chiar Negreanu, la Bahamas. „Am cumpărat inelul de logodnă pentru ea, acum zece ani! Pe bune! Ea avea 23-24 de ani atunci. Eram însă amândoi foarte tineri, eram cu distracţia, cu mersul la petreceri, cu nebuniile tinereţii. Apoi, a venit o perioadă în care n-am fost împreună. Dar am păstrat inelul! Anii au trecut, eu am fost căsătorit vreo doi ani, ea a fost cu un alt bărbat, dar, când ne-am despărţit fiecare de partenerii noştri, ne-am revăzut la Las Vegas! Iniţial, n-am crezut că relaţia noastră va redeveni una serioasă. Acum câteva săptămâni însă, am realizat că ea e un om diferit acum. Mi-am dat seama că ea nu mai e un copil. Şi am stat şi m-am gândit aşa: «De ce vreau să merg şi să caut o fată ca Amanda, dacă ea deja există?!». Şi apoi totul a fost uşor, a venit de la sine. Probabil, o să venim şi în România. Amanda a mai fost acolo cu mine şi i-a plăcut. Vrea să mai vină şi să vadă şi mai multe locuri“, ne-a spus Daniel. 

Data nunţii n-a fost bătută în cuie, însă nici nu e foarte departe: „Ea vrea în luna mai, dar nu ştiu dacă va fi chiar atunci, fiindcă e timpul scurt până atunci. Dar vreau să facem nunta cât mai repede posibil, fiindcă vreau să am cât mai mulţi copii. Iar Amanda a zis să ne grăbim, fiindcă nu vrea să fie grasă în pozele de nuntă (râde). Vreau să avem un copil al nostru şi apoi mai vreau să adoptăm câţiva copii. În familia noastră, eu am avut un singur frate, Mihai, deşi mama a făcut 11 copii! Din păcate, nouă au murit la naştere. Apoi, s-a născut Mihai, iar pe urmă am venit eu. Iar eu am fost gras la naştere! Am avut 4,5 kilograme! Foarte mult! Bine că am slăbit după aceea (râde în hohote)“.

DANIEL NEGREANU VORBEŞTE DESPRE NUNTA SA CU AMANDA

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie