VIDEO Miroase a primăvară în noiembrie: CFR, rezultat magnific cu Rennes! Clasament de pus în ramă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României nu joacă un fotbal încântător, însă avându-l pe bancă pe Dan Petrescu, cel mai bun antrenor din Liga I, se bate de la egal la egal cu echipe din Franţa, Italia şi Scoţia.

CFR Cluj nu doar că ţine România conectată la grupele unei competiţii europene, pe când alte formaţii din Liga I şi-au încheiat socotelile cu aceste întreceri încă din luna august, dar are şanse excelente de a fi prezentă în 16-imile Ligii Europa!

Joi seară, contra celor de la Rennes, formaţia din Gruia a jucat, ca în multe alte rânduri, economicos, la rezultat, sacrificând spectacolul. În multe momente ale jocului, francezii au fost, în mod evident, echipa mai bună, însă clujenii au rezistat şi au dat lovitura în minutul 87!

Deac a bătut un corner de pe drepata, iar Rondon s-a înălţat, trimiţând cu capul la colţul scurt: 1-0 CFR Cluj. Aşa s-a şi terminat, chiar dacă acelaşi Rondon a fost eliminat pe final (90), iar în prelungiri, Rennes a avut un gol anulat, în mod bizar, pentru un presupus henţ neclar. 

Cu şase puncte luate în „dubla“ cu Rennes (1-0 în Franţa şi 1-0 la Cluj), CFR e într-o situaţie excelentă pentru a ajunge în 16-imile Ligii Europa, când mai sunt doar două etape de jucat în grupa E. 

În ultimele două runde, campioana României urmează să întâlnească Lazio în deplasare (28 noiembrie) şi Celtic acasă (12 decembrie). Vor fi două întâlniri decisive, deoarece se întâlnesc cele trei formaţii care mai au şanse de calificare, în condiţiile în care Rennes, cu un punct, e deja ieşită din lupta pentru primele două locuri, cele care aduc calificarea în 16-imile Ligii Europa.

CITEŞTE ŞI:

ANALIZĂ CFR poate readuce fotbalul românesc în elită: Ce îi desparte pe clujeni de o calificare fabuloasă

VIDEO „Pentru România!“: Discurs splendid al venezueleanului care a adus victoria uriaşă a CFR-ului

Dan Petrescu, un antrenor de nota 10 şi cu 9 puncte: Ce a spus după victoria colosală a CFR-ului

Lecţie de eleganţă, predată în franceză: Ce a spus antrenorul celor de la Rennes după înfrângerea cu CFR

Grupa E

Lazio – Celtic 1-2

CFR – Rennes 1-0

Clasament

1. Celtic 4 3 1 0 7-3 10

2. CFR Cluj 4 3 0 1 4-3 9

3. Lazio 4 1 0 3 5-7 3

4. Rennes 4 0 1 3 2-5 1

VEZI GOLUL LUI RONDON

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein