VIDEO Messi e de neoprit. A dat două goluri în meciul cu Atletico Madrid şi a ajuns la cota 90 în acest an calendaristic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Messi e o adevărată maşină de înscris goluri

Leo Messi le-a mai dat o palmă celor care-i contestau calitatea de el mai bun marcator al momentului din fotbalul mondial.

Argentinianul a marcat de două ori în derby-ul Barcelona- Atletico Madrid, scor 4-1 şi are 90 de goluri înscrise în anul 2012. Totodată, el a reuşit a 11 dublă în această ediţie a campionatului spaniol, în care a marcat de 25 de ori. 

Până la golurile lui Messi însă Barcelona a avut emoţii cu Atletico, deoarece Radamel Falcao a deschis scorul, după o cursă de la mijlocul terenului. Adriano a egalat cu un super-gol, şut din marginea careului sub bară, iar Sergio Busquens a trimis Barca în avantaj la cabine, înscriind în ultimul minut al primei reprize. Partea secundă a fost în totalitate a catalanilor, care au punctat de două ori prin Messi. 

După 16 etape, soarta titlului pare pecetluită în Spania, Barcelona având 13 puncte avans faţă de Real Madrid şi 9 faţă de Atletico Madrid.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat