VIDEO Incredibil, dar adevărat: clujenii dau vina pe Milanov pentru suspendarea lui Cadu. Ce meciuri va rata portughezul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Mureşan

Bulgarul a suferit o accidentare horror şi va avea nevoie de un implant dentar, însă, în viziunea oficialilor CFR-ului, el ar fi trebuit să-şi ferească faţa de piciorul lui Cadu!

Oficialii CFR-ului continuă să sfideze logica şi să încerce să dea vina pe Jivko Milanov, deşi bulgarul a ajuns la spital, direct de pe terenul de fotbal! Primul care a spus că fundaşul Vasluiului nu s-a protejat a fost patronul clujenilor, Arpad Paszkany.

Acum, după ce a aflat că Ricardo Cadu a fost suspendat nouă etape, preşedintele Iuliu Mureşan a reacţionat şi el.

Ce a spus?

„E o suspendare foarte mare şi nu înţeleg de ce. Milanov a venit din lateral şi oarecum are şi el o culpă pentru că nu s-a protejat. Accidentarea nu e foarte gravă. E poate o decizie influenţată de alţii şi de presă. Sunt foarte dezamăgit pentru că nu m-am aşteptat la nouă etape. Sper ca la recurs să nu fie o decizie emoţională. Mi se pare că e o decizie şi împotriva clubului, eu aşa simt“, a spus Mureşan la Digi Sport.

Ce meciuri va rata Cadu?

Dată         meci

2 martie Oţelul (a)

9 martie CSMS Iaşi (d)

18 martie Rapid (a)

30 martie Petrolul (d)

6 aprilie Dinamo (a)

13 aprilie Pandurii (a)

17 aprilie Astra (a)*

20 aprilie Bistriţa (d)

27 aprilie Steaua (a)

a = acasă; d = deplasare

*Meci din Cupa României

VEZI INTRAREA CRIMINALĂ A LUI CADU LA MILANOV

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare