VIDEO Hamza i-a băgat în ceaţă: Petrolul - "U" Cluj 2-0. Ploieştenii depăşesc Steaua în clasament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hamza a fost omul meciului pentru Petrolul contra lui "U" Cluj FOTO Răzvan Păsărică

Petrolul a câştigat cu 2-a confruntarea cu Universitatea Cluj, în prima etapă a returului Ligii 1 şi rămâne în plasa liderului Astra Giurgiu. Eroul ploieştenilor a fost Hamza, care a reuşit o "dublă".

Disputat pe o ceaţă densă, meciul Petrolul - Universitatea Cluj a fost la discreţia gazdelor, care au punctat doar de două ori, deşi au avut numeroase faze de poartă. Younnes Hamza a fost cel mai bun om al ploieştenilor, tunisianul reuşind să marcheze ambele goluri.

Mai întâi, Hamza a punctat acrobatic, cu o execuţie pe spate, din cădere, în minutul 39. A doua repriză a adus al doilea gol al elevilor lui Contra. Acelaşi Hamza a reluat în plasă un şut centrare a lui Priso (52) şi a stabilit scorul final, 2-0 pentru Petrolul.

În urma acestui rezultat, prahovenii au acumulat 37 de puncte şi au urcat pe locul 2, având cu două puncte mai mult decât campioana en-titre, Steaua, cu menţiunea că roş-albaştrii au trei meciuri mai puţin disputate. În schimb, "U" Cluj rămâne pe locul 17 în Liga 1 şi caută să se salveze de la retrogradare.

VIDEO Petrolul - "U" Cluj 

CITIŢI ŞI:

VIDEO CFR Cluj-FC Botoşani 3-1. Clujenii s-au dezlănţuit şi au doborât un record în ultimele două etape. Gol de cascadorii râsului primit de botoşăneni

Dinamo - ACS Poli 4-0: „câinii“ au ajuns la un punct de Steaua, dar cu o problemă

Liga I, etapa a 18-a: Steaua şi-a revenit la Piatra Neamţ. Gol superb al lui Stanciu, în primul succes al roş-albaştrilor după aproape două luni

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă