VIDEO Gol direct din corner în meciul Steaua - Gaz Metan Mediaş, scor 3-1! Sânmărtean a „pictat“ din nou pe teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steaua a revenit pe primul loc al clasamentului, cel puţin temporar, după victoria cu 3-1 în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş.

Meciul cu Gaz Metan Mediaş a fost prima partidă de pe teren propriu din acest sezon al Ligii I pentru campioana României la care au asistat spectatori, după suspendarea dictată de Comisia de Disciplină a FRF ca urmare a incidentelor de la meciul cu FC Braşov din ediţia trecută.

La meci au asistat aproximativ 4.500 de spectatori. Galeria stelistă a refuzat să-i încurajeze pe jucătorii antrenaţi de Constantin Gâlcă în semn de protest faţă de gestul fotbaliştilor, care după meciul retur cu Ludogoreţ Razgrad, din play-off-ul Ligii Campionilor, nu au fost la suporterii care au făcut deplasarea la Sofia pentru a-i saluta. Fanii au protestat în acest mod şi la meciul de la Chiajna cu FC Viitorul. Fanii de la Peluza Sud au părăsit tribunele înainte de jumătatea primei reprize.

După marcarea primului gol, jucătorii Stelei s-au strâns cu toţii la banca tehnică şi s-au bucurat împreună cu tot staful, pentru a-şi arăta susţinerea faţă de antrenorul Constantin Gâlcă.

Raul Rusescu a fost titular la revenirea, sub formă de împrumut, la Steaua, în timp ce Paul Papp, împrumutat de la Chievo Verona, a început meciul ca rezervă. Fundaşul a debutat pentru Steaua în minutul 83, când l-a înlocuit pe Srgian Luchin.

Steaua: Arlauskis - Râpă, Szukala, Luchin (Papp '83), Latovlevici - Breeveld, Sânmărtean (Stanciu '73) - Ad. Popa, Keşeru, Chipciu - Rusescu (Vâlceanu '88). Antrenor: Constantin Gâlcă.

Gaz Metan Mediaş: Pleşca - Creţu, Trtovac, Mujdragici, Buzean - Romeo (Llullaku '68), Todea, Enescu (Cristea '64), Avram - Figliomeni (Roman '75), Buziuc. Antrenor: Cristian Dulca.

Cartonaşe galbene: Rusescu '42, Sânmărtean '63 / Todea '72.

Golurile partidei au fost marcate de Keşeru '12, '61 şi Sânmărtean '49, pentru Steaua, respectiv Llullaku '68, pentru Gaz Metan Mediaş.

1-0: Sânmărtean a centrat de pe partea dreaptă, iar Keşeru a reluat din prima de la 11 metri în dreapta lui Pleşca. Poziţie suspectă de ofsaid la Keşeru. 

2-0: Sânmărtean a marcat direct din corner, mingea lovind bara de la colţul lung înainte de a intra în plasă.3-0: Claudiu Keşeru a reluat din întoarcere din colţul careului de 16 metri, mingea fiind trimisă sub transversala porţii apărate de Răzvan Pleşca.3-1: Azdren Llullaku, intrat pe teren de aproximativ 10 secunde, a reluat cu o lovitură de cap de la şase metri o centrare venită după o lovitură de colţ executată de pe partea dreaptă de Figliomeni.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată