VIDEO După ce au luat titlul, jucătorii lui Manchester United l-au luat peste picior pe Luis Suarez, de la Liverpool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrice Evra muşcă dintr-o mână de plastic

Manchester United a câştigat cu 3-0 confruntarea cu Aston Villa şi nu mai poate fi ajunsă de nimeni, câştigând al 20-lea titlu din istoria campionatului englez. Este al 13-lea titlu obţinut sub conducerea reputatului Sir Alex Ferguson.

Robin Van Persie a marcat de trei ori, în minutele 2, 13 şi 33, olandezul fiind omul decisiv al întregului sezon.

CE A FĂCUT VAN PERSIE PE OLD TRAFFORD ŞI GOLURILE PRIN CARE MANCHESTER UNITED A DEVENIT MATEMATIC CAMPIOANĂ A ANGLIEI.

La finalul partidei, suporterii "diavolilor" şi-au ovaţionat eroii. Este al 20-lea titlu pentru Manchester United, 13 fiind obţinute sub conducerea scoţianului Alex Ferguson, tehnicianul de 71 de ani. Sir Alex Ferguson a venit la Manchester Untied în 1986, iar englezii au avut răbdare cu Sir Alex preţ de şase ani pentru a le aduce primul titlu. După care, trofeele au început să curgă.

La finalul partidei de aseară de pe Old Trafford, Patrice Evra a "muşcat" dintr-o mână de plastic aruncată din tribună. Jucătorii lui United s-au amuzat pe seama gestului făcut de uruguayanul Luis Suarey, care l-a muşcat de braţ pe Ivanovici, de la Chelsea.  

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională