VIDEO Dinamo Kiev - Steaua, istoria joacă pentru noi! Golul marcat de Gică Hagi în Supercupa Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de colecţie din anii 80: Gigi Becali, comerciant de produse lactate, se împrietenise cu Hagi

În confruntarea celor mai titrate echipe din Estul Europei, Steaua se laudă cu două succese memorabile, în Supercupa Europei şi în Liga Campionilor. Meciul dintre Dinamo Kiev şi Steaua are loc joi, de la ora 20.00, în direct pe DolceSport 1 şi DigiSport 1.

Hagi şi Dică sunt eroii Stelei în meciurile cu Dinamo Kiev. Primul a decis câştigătoarea Supercupei Europei, ediţia 1986, al doilea a marcat o dublă în victoria de neuitat din grupele Ligii Campionilor, 4-1 pentru echipa lui Olăroiu în 2006.
Steaua ajuns marţi la Kiev pentru derbyul grupei J a Ligii Europa. Se anunţă un meci cu adevărat spectaculos, cel puţin la nivelul tribunelor, care va fi acoperite aproape în totalitate de suporterii ucraineni. Până ieri, se vânduseră circa 50.000 de bilete, în condiţiile în care arena Olimpisky are o capacitate de 70.000 de locuri. Gâlcă nu se poate baza în acest meci pe Adrian Popa, accidentat, fiind nevoit să-l aşeze pe postul de mijlocaş dreapta pe Sânmărtean sau să-l readucă acolo pe Chipciu. În schimb, Rusescu e bun de joc, fiind recuperat după contuzia suferită în meciul cu Astra.
Hagi i-a bătut la Monaco
Steaua şi Dinamo Kiev s-au mai întâlnit de cinci ori în cupele europene, iar primul meci, şi cel mai important, s-a disputat în februarie 1987, în Supercupa Europei. Românii câştigaseră Cupa Campionilor în 86, sovieticii veneau la Monaco din postura de câştigători ai Cupei Cupelor. Golul lui Hagi a decis victoria Stelei pe Stade Louis II, cu un şut deviat din lovitură liberă. Antrenaţi de Anghel Iordănescu, „militarii” i-au avut atunci în teren pe Stângaciu - Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu - Bălan, Boloni, T. Stoica, Hagi – Lăcătuş, Piţurcă. 
„Du-te Dică, du-te!”
Antrenorul lui Dinamo Kiev era legendarul Valeri Lobanovski, acelaşi care a învins Steaua lui Victor Piţurcă în 2001, în preliminariile Ligii Campionilor. În fine, ultima „dublă” Steaua – Dinamo Kiev s-a consemnat în grupele Ligii Campionilor, ediţia 2006-2007. În prima dispută, campioana României a câştigat cu 4-1 chiar la Kiev, partidă care a înregistrat şi celebrul îndemn al lui Costi Mocanu, de la PRO TV: „Du-te Dică, du-te!”. Ca o curiozitate, la casele de pariuri repetarea scorului din 2006 are o cotă de 150. Atât oferă englezii de la Stanleybet pentru dinamo Kiev -Steaua 1-4. Steaua nu e favorită şi are cota 5,20 la victorie, iar cel mai probabil scor este 1-0 în favoarea ucrainienilor.

Astra- Salzburg: vedeta austriecilor e un spaniol cu 100 de goluri în 112 meciuri!
Rebrov a trăit umilinţa
Autor a două goluri în acel joc, Nicolae Dică este acum secund la Steaua, în vreme ce reuşita lui Dinamo Kiev i-a aparţinut lui Serghei Rebrov, omul care conduce echipa estică din postura de antrenor principal. În vârstă de 40 de ani, Rebrov a fost numit interimar în luna mai a acestui an, dar victoria cu Şahtior Doneţk din finala Cupei Ucrainei, scor 2-1, i-a asigurat continuitatea pe banca tehnică. Format de Şahtior Doneţk, Rebrov a cunoscut gloria la Dinamo Kiev, fiind cel mai bun marcator din istoria campionatului ucrainean şi, pentru mult timp, colegul de atac al lui Şevcenko.
Vedetele de acum ale ucrainenilor se numesc Jermaine Lens, aripa stângă olandeză, Yarmolenko, omul de pe dreapta, şi mijlocaşul marocan Belhanda. „Cred că Dinamo Kiev e favorita grupei, poate învinge Steaua. Are o linie ofensivă remarcabilă”, consideră Mircea Lucescu, omul care s-a aşezat de ani buni în calea rivalilor din capitala Ucrainei. În acest moment, Dinamo Kiev e pe locul trei în campionat, la două puncte de liderul Dnepr şi la unu de Şahtior.
Istoricul meciurilor
Dată                           Scor                                         Competiţie
24 februarie 1987 Steaua – Dinamo Kiev 1-0     Supercupa Europei
8 august 2001 Steaua – Dinamo Kiev 2-4           prel. Liga Campionilor
21 august 2001 Dinamo Kiev – Steaua 1-1         prel. Liga Campionilor
13 septembrie 2006 Dinamo Kiev – Steaua 1-4 grupa Liga Campionilor
21 noiembrie 2006 Steaua – Dinamo Kiev 1-1    grupa Ligă Campionilor

26 de titluri de campioană a câştigat Dinamo Kiev: 13 în URSS, 13 în Ucraina. Steaua are 25
3 trofee europene a câştigat Dinamo Kiev: două Cupe ale Cupelor şi o Supercupă a Europei. Steaua are o Cupă a Campionilor şi o Supercupă

   

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie