VIDEO Del Bosque: "Spania - Italia va fi o finală echilibrată"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Selecţionerul Spaniei, Vicente Del Bosque, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că finala Euro-2012, în care elevii săi vor întâlni Italia, va fi "foarte echilibrată", cele două echipe fiind apropiate ca stil şi ca parcurs în competiţie.

"Am dorinţa de a vedea încheindu-se un ciclu cu o victorie. Duminică avem din nou posibilitatea de a strânge fructele muncii din mai mulţi ani. Nu putem să privim fără încetare către trecut. Ceea ce ne interesează este prezentul şi prezentul ne-a arătat că suntem două echipe foarte apropiate. În această competiţie, am avut aproape acelaşi parcurs. În aceeaşi grupă, am terminat la egalitate (1-1). Apoi, Italia a câştigat sfertul de finală la loviturile de departajare, iar noi am câştigat la penaltiuri în semifinale. Iar stilurile noastre sunt asemănătoare. Deci finala va fi foarte echilibrată", a spus Del Bosque.

Tehnicianul consideră că "factorul fizic" va fi important în finală. "Echipa care va fi recuperată cel mai bine cu siguranţă va avea un avantaj. Dar acesta este doar un factor între altele. Organizarea, curajul şi şansa vor conta, de asemenea", a adăugat el.

Josep Guardiola, fostul antrenor al echipei de fotbal FC Barcelona, consideră că Spania nu are nevoie de un număr 9 pe teren pentru a marca împotriva Italiei, fiind convins că La Roja va câştiga finala EURO 2012."Cred că Spania va câştiga şi va face istorie. Ceea ce a realizat naţionala spaniolă, prin disputarea a trei finale în decurs de patru ani, reprezintă o performanţă imposibil de egalat", a declarat Guardiola într-un interviu acordat unui post de televiziune indonezian.

Tehnicianul catalan a ajuns sâmbătă la Jakarta, fiind întâmpinat de numeroşi fani indonezieni, care l-au asaltat încă de la sosirea pe aeroport. Guardiola, care a vizitat anterior Malayezia, a avut cuvinte frumoase la adresa selecţionerului Spaniei, Vicente del Bosque, şi a jucătorilor de la FC Barcelona, pe care i-a antrenat în ultimii patru ani.

Căpitanul echipei Italiei, Gianluigi Buffon, este fericit să dispute finala de duminică a Euro 2012 la fotbal contra Spaniei şi să se confrunte, chiar dacă de la distanţă cu Iker Casillas. Despre finală, Buffon este de părere că: "Spania are mai multe şanse să câştige, în urma parcursului său din ultimii 4 ani, jocului excelent, marilor săi jucători. Dar Italia joacă în echipă şi sperăm să mergem până la capăt. Există analogii cu victoria noastră în Cupa Mondială din 2006".

Iată cum a câştigat naţionala Spaniei finala Campionatului European din anul 2008

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul