VIDEO Cum a trăit Murray primul meci de Mare Şlem câştigat în faţa lui Federer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andy Murray, cel de-al doilea finalist de la Australian Open FOTO Reuters

Andy Murray a câştigat pentru prima dată împotriva lui Roger Federer într-un meci de Mare Şlem, scor 6-4, 6-7, 6-3, 6-7, 6-2.

Andy Murray a reuşit vineri să-l învingă pe Roger Federer în faza semifinalelor Australian Open. De-a lungul celor cinci seturi ale meciului, scoţianul a trăit fiecare clipă la maximă intensitate şi a avut deseori scăpări nervoase.

Schimburi de priviri tăioase, vorbe spuse printre dinţi şi rachete aruncate la pământ - toate acestea au fost elemente care au condimentat cea de-a doua semifinală de la primul turneu de Mare Şlem al anului.

Murray a contestat de câteva ori deciziile arbitrului şi nu a ezitat să-i ceară socoteală acestuia. Scoţianul nu şi-a ascuns trăirile nici la mingile pierdute, acesta reacţionând verbal şi având diverse manifestări nervoase.

Una dintre fazele controversate ale meciului s-a petrecut în al patrulea set, când a existat un moment de tensiune între cei doi tenismeni. „Nu a fost mare lucru. Ne-am uitat unul la altul de câteva ori, dar cred că e OK. Pentru mine nu a însemnat nimic“, a declarat Federer ulterior. La rândul său, Murray a comentat că astfel de situaţii sunt fireşti: „Lucruri ca acestea se întâmplă tot timpul în sport. Ce s-a întâmplat a fost mult mai lejer comparativ cu alte sporturi“, a susţinut scoţianul.

În penultimul act de la Australian Open s-a produs inevitabilul: scoţianul de 25 de ani a câştigat în faţa mult mai experimentatului elveţian de 31. „Este mare! Nu l-am învins niciodată pe Federer într-un turneu de Mare Şlem până acum. Cu siguranţă contează mult pentru încrederea în mine“, a fost declaraţia lui Murray, vizibil emoţionat la finalul unuia dintre cele mai importante meciuri ale carierei sale.

Federer a dat dovadă de fair-play la sfârşitul partidei, când numărul doi mondial şi-a recunoscut înfrângerea: „Categoric am anumite regrete după cele cinci seturi. Pertotal, Andy a fost puţin mai bun în meciul acesta“.

Finala Australian Open se va desfăşura miercuri, începând cu ora 10.30, când Andy Murray îl va înfrunta pe Novak Djokovici, numărul unu mondial.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”