VIDEO Cum a încasat Simona Halep o bătaie straşnică la ultima confruntare cu daneza Caroline Wozniacki şi ce explicaţii a avut ea pentru înfrângerea din 2017

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep

Simona Halep va juca mâine dimineaţă, de la ora 10.30, finala turneului de la Melbourne, cu daneza Caroline Wozniacki.

Cele două jucătoare s-au întâlnit de 6 ori până acum, scorul întâlnirilor directe fiind 4-2 pentru Wozniacki. Ultima întâlnire dintre cele două sportive a fost tranşată clar de Caroline, care a învins-o pe Simona la Turneul Campioanelor, de la Singapore, cu 6-0, 6-2, în doar 63 de minute.

Iată cum a justificat Simona eşecul din luna octombrie a anului trecut: “Cred că a fost una din zilele mele proaste. Am făcut prea multe greşeli şi ea nu a ratat. Am ratat prea multe lovituri ca să câştig un meci. În setul doi am simţit că pot reveni, dar era prea târziu. Nu am simţit mingea şi am simţit terenul puţin lent. Eu m-am simţit mai greoaie pe teren şi totul mai lent. Caroline a jucat bine, dar eu am ratat prea mult. Dacă puteam ţine mingea în teren ar fi fost mult mai bine. Poate nu am încercat suficient pentru a ţine mingea pe tren, am încercat, m-am luptat, nu am renunţat, dar nu am simţit mingea”

Ulterior acelui rezultat, Simona a fost învinsă şi de Elina Svitolina şi a părăsit competiţia. Wozniacki a mers însă ceas pănă în finală şi a câştigat Turneul campionelor, cel mai important trofeu din cariera ei.

Halep – Wozniacki, scor 2-4 în meciurile directe

An Turneu Suprafaţă Câştigătoare

2017 Singapore Hard 6-0, 6-2 Wozniacki

2017 Eastbourne Iarbă 5-7, 6-4, 6-1 Wozniacki

2015 Stuttgart Zgură 7-5, 5-7, 6-2 Wozniacki

2015 Dubai Hard Halep 2-6, 6-1, 6-1

2013 New Haven Hard 6-2, 7-5 Halep

2012 Dubai Hard 6-2, 6-3 Wozniacki

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă