VIDEO Cenzura Mondialului ridicată la rang de artă: ce a văzut lumea după imnul naţional şi ce au văzut iranienii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iranianca cezurată de televiziunea de stat

Televiziunea de stat din Iran transmite partidele turneului final cu o întârziere de şapte secunde, iar ceea ce fac producătorii în acest interval e impresionant.

„Adevărul“ a scris, înainte de startul Mondialului brazilian, despre modul în care Iranul intenţionează „să combate indecenţa“, televizând partidele turneului final cu o întârziere de şapte secunde.

Oficialii televiziunii de stat au o experienţă bogată în ceea ce priveşte transmisia cenzurată a unor evenimente internaţionale, experienţă care a fost acumulată în aproape 30 de ani. Acum însă, ei nu s-au mulţumit cu eliminarea cadrelor în care apăreau femei îmbrăcate sumar, ci au trecut la un alt nivel.

Ce s-a întâmplat?

Iranul a întâlnit Argentina în cel de al doilea meci din faza grupelor. În tribunele stadionului din Belo Horizonte s-au aflat aproape 10.000 de iranieni veniţi la meci din toate colţurile lumii. 

După intonarea imnului naţional al perşilor, întreaga planetă a văzut un cadru cu o femeie care îşi pictase culorile Iranului pe faţă. În Iran însă, cei care urmăreau partida la televizor au recepţionat un alt cadru! Pe ecran a apărut un bărbat care ţinea deasupra capului un fular cu stema steagului iranian!

IATĂ IMAGINILE

Watch more Iran videos on Frequency

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”