VIDEO Ceahlăul-Dinamo 0-1. Victorie în stil italienesc pentru "câini", care visează la cupele europene. Ceahlăul a terminat meciul în inferioritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Matei a fost decisiv pentru Dinamo la Piatra Neamţ

Dinamo a câştigat la limită, scor 1-0, confruntarea cu Ceahlăul de la Piatra Neamţ, din etapa a 27-a a Ligii 1, succes care îi ajută pe "câini" să urce din nou pe locul patru în clasament. Dacă va termina campionatul pe această poziţie, Dinamo va juca în viitorul sezon al cupelor europene.

Cu Flavius Stoican în tribune, suspendat după comportamentul nesportiv din timpul partidei cu Petrolul Ploieşti, Dinamo a jucat la Piatra Neamţ cu gândul la o victorie, care să o readucă în lupta pentru cupele europene. De partea cealaltă, nemţenii aveau nevoie de cel puţin un punct pentru a nu intra în hora retrogradării. 

Prima repriză a consemnat câteva ocazii de ambele părţi. Bilinski şi Bărboianu au fost protagoniştii primelor 45 de minute pentru Dinamo, ratând două ocazii importante. De partea cealaltă, nemţenii au trimis în minutul 26 câteva şuturi în cascadă spre poarta lui Bălgrădean, care au fost blocate de fundaşii dinamovişti.

Mitanul secund a fost mult mai încins şi a avut un ritm foarte intens, mult peste nivelul Ligii 1. Golul a căzut rapid, la şase minute de la realuarea partidei, când Cosmin Matei a prins un şut de la 20 de metri, deviat nefericit de Cazan, iar portarul Calancea s-a uitat neputincios cum mingea intră în poartă.

După deschiderea scorului, jocul s-a animat şi mare tare, ambele formaţii jucând cu garda jos. Ceahlăul a ratat o ocazie rarisimă în minutul 58, când Jula a avut timp să-şi facă o minge în careul advers, dar şutul său s-a dus milimetric pe lângă poartă.

După ce gazdele au irosit şansa egalării, a venit rândul lui Dinamo să-şi bată joc de ocazii. Ţucudean şi Dorin Rotariu au avut golurile doi şi trei în ghetele lor, dar au tratatat superficial două faze ofensive, astfel că scorul a rămas nemodificat. 

În minutul 73, Ceahlăul a rămas în inferioritate, dar nu pentru că arbitrul Mariu Avram ar fi eliminat pe cineva, ci pentru că Ştefănescu s-a accidentat şi nu a putut fi înlocuit, deoarece Marian Bondrea efectuase toate schimbările. Chiar şi în zece oameni, Ceahlăul a ratat o altă şansă de egalare, prin Constantinescu, care a trimis cu capul din cinci metri, dar Bălgrădean a avut un reflex excelent şi şi-a salvat propria echipă.

S-a terminat 1-0 pentru Dinamo, care a ajuns la a şasea victorie cu acest scor preferat de "italianul" Flavius Stoican. Graţie acestui succes, "alb-roşii" au urcat pe locul 4 în clasament, la şase puncte în spatele Petrolului şi au prima şansă la calificarea în Europa League în dauna Vasluiului, lui CFR Cluj şi Pandurii Târgu Jiu. 

1. Steaua 27 18 8 1 57:16 62 puncte

2. Astra 27 17 5 5 56:24 56
     
3. Petrolul 27 13 13 1 38:16 52
     
4. Dinamo 27 13 7 7 40:25 46

VIDEO Ceahlăul-Dinamo

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare