VIDEO „Bunicul“ a făcut Rusia să plângă: povestea lui Teemu Selanne, hocheistul de 43 de ani care a uimit lumea sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teemu Selanne sărbătoreşte calificarea în semifinale

Finlanda a eliminat a doua favorită la medalia de aur, după o victorie cu 3-1. Omul meciului a fost Teemu Selanne, autorul unui gol şi al unei pase decisive.

Finlanda a devenit, oficial, coşmarul Rusiei la turneul de hochei masculin. Mai întâi, le-a răpit gazdelor statutul de cel mai bun loc 2, după terminarea fazei grupelor, forţându-i pe ruşi să joace un meci eliminatoriu cu Norvegia pentru accederea în sferturi.

Daţiuk şi compania i-au învins pe nordici cu 4-0, după care au dat peste Finlanda. Şi păreau că nu vor avea mari probleme după ce au condus cu 1-0. De aici până la final însă, totul s-a năruit pentru gazde. Avantajul lor n-a rezistat decât 87 de secunde. La 1-1, pe scenă a intrat Teemu Selanne: a ridicat scorul la 2-1 şi a pasat decisiv pentru 3-1! Finlanda a sărbătorit, provocând lacrimile ruşilor din tribune. 

MVP-ul meciului a fost, logic, Teemu Selanne, care la 43 de ani e un veritabil „bunic“ al hocheiului şi are o poveste fascinantă.

A debutat în NHL în 1992

Poreclit „Bliţul finlandez“ datorită vitezei sale pe gheaţă, Selanne e jucător profesionist de 25 de ani! A debutat în NHL, cea mai tare întrecere de hochei, la 6 octombrie 1992, după ce a semnat un contract de 2,7 milioane de dolari cu Winnipeg Jets. În primul lui meci, a avut două pase decisive. În a cincea sa apariţie în NHL, a reuşit primul lui hattrick, iar după 12 jocuri totalizase deja 11 goluri. A încheiat stagiunea cu 76 de goluri. E un record pentru un debutant care stă în picioare şi acum.

Colegii au câştigat Cupa Stanley pentru el

Dincolo de faptul că e un jucător extraordinar, deţinător al mai multor recorduri în hochei, Teemu e şi un tip iubit de colegi datorită caracterului său. În 2007, echipa sa, Anaheim Ducks, a câştigat titlul în NHL, Cupa Stanley, iar jucătorii i-au dedicat succesul lui Teemu. „Nu pot să ai un coleg mai bun decât Selanne “, a spus portarul Jean-Sebastian Giguere.

40 de copci şi fără dinţii din faţă

Imediat după triumful din 2007, Selanne a luat în calcul varianta retragerii, în condiţiile în care avea 37 de ani. A abandonat însă repede această idee şi a continuat să stabilească noi recorduri. După sezonul 2011-2012, la 42 de ani, a devenit cel mai bătrân jucător din istoria NHL, care a bifat toate cele 82 de jocuri ale stagiunii. Selanne a anunţat că sezonul actual, cel cu numărul 21 în NHL, va fi ultimul pentru el. 

Înainte de a merge la Soci, a ratat primele meciuri din această stagiune pentru Anaheim Ducks, după ce a fost lovit cu crosa în gură. Şi-a pierdut dinţii din faţă, iar medicii au avut nevoie de 40 de copci ca să închidă rana!

Ultima şansă de a lua aurul

În ciuda acestei accidentări, Selanne a mers cu naţionala Finlandei la Soci pentru a-şi îndeplini visul: câştigarea unei competiţii cu ţara sa. Până acum, cariera sa internaţională include cinci participări în Cupa Mondială (a luat un argint şi un bronz) şi şase participări în Jocurile Olimpice de Iarnă (a cucerit două medalii de bronz şi o medalie de argint).

Acum, „bunicul“ e la doi paşi de a-şi încheia cariera la nivel internaţional cu medalia de aur la gât. Ar fi finalul perfect pentru o carieră fabuloasă.

   

Despre Teemu Selanne

*S-a născut în Helsinki şi a fost crescut de mama lui şi de tatăl lui vitreg până când cei doi au divorţat spre finalul anilor ’80. Nu se ştie cine e tatăl lui biologic. 

*Timp de doi ani a urmat cursurile unei şcoli de afaceri, un an a făcut serviciul militar obligatoriu în Finlanda, iar trei ani a lucrat ca învăţător la o grădiniţă. După această ultimă experienţă, a înfiinţat Fundaţia „Naşul“, care adună fonduri pentru copiii bolnavi.

*E căsătorit cu Sirpa, iar cei doi au trei băieţi şi o fată. Trăiesc în California, acolo unde Selanne deţine un restaurant cu un partener. 

*E unul dintre cei mai buni jucători ofensivi din istoria NHL cu aproape 700 de goluri marcate.

*A jucat de zece ori în All-Star Game. Iar în 1997, a fost ales cel mai bun jucător al meciului, devenind primul european care a reuşit această performanţă. A fost selecţionat şi în 2012 pentru All-Star Game, dar a declinat invitaţia şi a cerut ca ea să-i fie acordată mai tânărului său coechipier, Corey Perry.

*A fost inclus de patru ori în echipa sezonului în NHL.

*E cel mai bun marcator all-time al turneului de hochei masculin la Jocurile Olimpice de Iarnă cu 41 de puncte.

CITEŞTE ŞI:

*A plâns şi ursul: imagine tragicomică după ce Rusia a părăsit turneul de hochei masculin la Jocurile Olimpice de la Soci

Tabloul semifinalelor (vineri, 21 februarie)

Suedia – Finlanda (ora 14.00, TVR1)

Canada – SUA (ora 19.00, TVR1)

Meciul pentru medalia de bronz (sâmbătă, 22 februarie)

Învinsa din semifinala 1 – Învinsa din semifinala 2 (ora 17.00, TVR1)

Meciul pentru medalia de aur (duminică, 23 februarie)

Învingătoarea din semifinala 1 – Învingătoarea din semifinala 2 (ora 14.00, TVR1)

VEZI CELE MAI TARI FAZE CU TEEMU SELANNE

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani