Victorie mare pentru Irina Begu în turneul de la Madrid. Jucătoarea noastră s-a calificat în turul al doilea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Irina Begu s-a calificat, sâmbătă, în runda a doua a turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 de dolari.

Irina Begu (26 ani, 29 WTA) a câştigat după o oră şi 33 de minute în faţa Elenei Vesnina (30 ani), numărul 14 mondial, scor 6-4, 6-4. 

Begu a reuşit 4 aşi, dar a comis şi şase duble greşeli. Irina şi-a asigurat un cec de 32.260 euro şi 65 de puncte WTA, urmând să joace în turul următor cu învingătoarea dintre italianca Francesca Schiavone şi o jucătoare venită din calificări.

Simona Halep, deţinătoarea titlului, va juca în runda inaugurală a turneului WTA de la Madrid cu Kristyna Pliskova (Cehia). Halep (25 ani), numărul patru mondial şi a treia favorită, nu a jucat până acum cu sora geamănă a Karolinei Pliskova, Kristyna (25 ani) ocupând locul 58 în ierarhia mondială.

Monica Niculescu (29 ani, 48 WTA) o va întâlni pe daneza Caroline Wozniacki (26 ani, 11 WTA), în faţa căreia a pierdut toate cele 7 meciuri, cel mai recent anul trecut la US Open, cu 3-6, 1-6 în turul al treilea. Monica nu a câştigat nici măcar un set în faţa danezei.

Sorana Cîrstea (27 ani, 64 WTA), beneficiara unui wild card, va juca în manşa inaugurală cu americanca Madison Keys (22 ani, 10 WTA), acesta fiind primul lor duel.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid