Victorie istorică pentru Astra: echipa lui Şumudică e în play-off-ul Ligii Europa. Cine a fost eroul meciului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Budescu

Giurgiuvenii au o obţinut o calificare neobişnuită pentru fotbalul românesc. Erau conduşi cu 2-0, în minutul 70 al meciului tur de la Londra, apoi au realizat o revenire de poveste, iar joi şi-au completat opera de artă.

Astra Giurgiu a ajuns pentru al treilea sezon consecutiv în play-off-ul Ligii Europa, iar pentru al doilea an la rând, formaţia finanţată de Ioan Niculae trece de o echipă mult mai bine cotată.

În 2014, cu Daniel Isăilă pe bancă, Astra a eliminat Lyon în play-off, o formaţie care a ajuns vicecampioana Franţei la sfârşitul campionatului! Acum, în turul III preliminar, trupa pregătită de Marius Şumudică a făcut o altă victimă mare: West Ham United.

Iar asta după ce, în minutul 70 al meciului de la Londra, tabela arăta 2-0 pentru gazde. S-a terminat însă 2-2, după ce englezii au rămas în zece oameni din minutul 59. Dacă acum o săptămână, eliminarea lui Collins i-a ajutat pe români, în retur, chiar antrenorul celor de la West Ham, Slaven Bilici, le-a dat o mână importantă de ajutor adversarilor.

Tehnicianul croat a deplasat, la Giurgiu, o trupă de tineret-rezerve. Nici unul dintre titularii din primul joc n-a făcut deplasarea în România, toţi fotbaliştii de bază fiind menajaţi pentru duelul cu Arsenal, duminică, în prima etapă din Premier League.

Astfel, aşa a arătat primul „11“ al britanicilor la Giurgiu: Randolph (28 de ani) - Henry (22), Jenkinson (23), Page (19), Knoyle (18), Nolan (33), Lanzini (22), Poyet (20), Cullen (19), Maiga (27), Lee (20).

Chiar şi aşa, West Ham a deschis scorul prin argentinianul Lanzini (3), dar o „dublă“ a lui Budescu (32 şi 36) a trimis Astra în play-off-ul Ligii Europa (20 şi 27 august). Formaţia giurgiuveană îşi va afla, vineri, adversara din următoarea fază a competiţiei.

West Ham, a treia eliminare în România

Succesul obţinut de Astra e unul istoric, fiindcă, de-a lungul anilor, echipele româno-englezeşti s-au întâlnit de 25 de ori în confruntările europene eliminatorii. De 20 de ori s-au calificat britanicii, iar Astra a bifat abia a cincea calificare pentru un club din România. Din aceste cinci victorii, trei au fost obţinute chiar în detrimentul celor de la West Ham United.

West Ham în confruntările cu echipele româneşti

Sezon Competiţia Rezultate Deznodământ

1980-1981 Cupa Cupelor West Ham – Poli Timişoara 4-0 şi 0-1 Calificare

1999-2000 Cupa UEFA Steaua – West Ham 2-0 şi 0-0 Eliminare

2014-2015 Liga Europa West Ham - Astra 2-2 şi 1-2 Eliminare

CITEŞTE ŞI:

*Şumudică, la picioarele jucătorilor săi după o calificare uriaşă: toate reacţiile după victoria Astrei

*Târgu-Mureş, aproape de un miracol în Franţa: ce a făcut vicecampioana României la Saint-Etienne

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani