Vezi ce stelisti lipsesc la jocul cu Ceahlaul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steaua şi Rapid sunt cele mai atractive formaţii din campionatul românesc

Steaua n-a avut tot lotul valid in campionat decat cel mult in prima etapa, iar la Piatra Neamt nu va fi altfel. Ilie Stan nu va putea conta pe trei jucatori ai sai, care n-au putut fi recuperati in perioada de pauza.

Brazilianul Tatu a suferit o contractură musculară la meciul cu Maccabi Haifa şi a fost înlocuit înainte de finalul reprizei. După minivacanţa din Portugalia, acolo unde vârful a mers pentru a fi alături de soţia sa, care a născut, oficialii Stelei sperau că jucătorul se va reface şi vor putea miza pe el în continuare. Revenit în România, Tatu s-a reaccidentat, iar miercuri a trebuit să părăsească terenul de antrenament. "Din fericire, nu e atât de grav încât să rateze meciul cu Dinamo, dar sigur nu va fi pe teren la Piatra-Neamţ", au spus cei din stafful tehnic.

Alături de Tatu, nici Nikolic nu va fi pe teren la Piatra-Neamţ, muntenegreanul fiind menajat în urma unei lovituri pe care a încasat-o la un antrenament al naţionalei sale. O altă veste proastă pentru Ilie Stan este aceea că Tiberiu Bălan nu va putea fi recuperat total până la ora meciului de la Piatra-Neamţ. Jucătorul s-a alăturat colegilor săi la antrenamente, dar nu a forţat şi va fi cel mult pe bancă sub Pietricica, scrie ProSport.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța