Vezi ce soluţii ingenioase au găsit englezii ca să evite falimentul Greciei după ediţia Atena 2004 a Olimpiadei!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Satul Olimpic va deveni un complex de apartamente

Englezii vor transforma bazele în cartiere  de locuinţe, parcuri, sau centre sportive publice.

Ediţia Londra 2012 a Jocurilor Olimpice s-a încheiat. Costul total al organizării s-a ridicat undeva înspre 30 de miliarde de euro, iar o provocare şi mai mare decât găzduirea competiţiilor sportive e poate goana după amortizarea acestei sume fabuloase, britanicii dorind să evite situaţia în care a ajuns Grecia după Olimpiada de la Atena 2004. Guvernul şi Primăria Londrei, în parteneriat cu mai multe firme private, au făcut însă deja strategia pentru a exploata la maximum facilităţile create cu ocazia Jocurilor Olimpice.

Satul Olimpic, transformat în cartier de apartamente. Englezii vor să transforme zona care a găzduit sportivii la Olimpiadă, formată dintr-un complex de 11 clădiri ce a costat 1,5 miliarde de euro, într-un nou cartier de locuinţe în Estul Londrei. Proiectul prevede transformarea Satului în 3.600 de apartamente care să fie vândute sau închiriate, pe lângă ele, urmând a fi construite alte 8.000 de spaţii de locuit pentru întregirea noului cartier. Până acum, 6.500 de persoane s-au înscris deja pe lista de aşteptare! „Vor fi, pe lângă case moderne şi facilităţi de excepţie. Va fi unul dintre cele mai căutate cartiere de locuit din Londra!", a spus primarul metropolei engleze, Boris Johnson.

Parcul Olimpic va deveni „Parcul Regina Elizabeth". Complexul de baze sportive va deveni cel mai mare parc urban din Europa. În mijlocul lui va fi construită şi o Universitate nouă, care să beneficieze de sălile şi arenele deja ridicate, şi care se va axa pe ştiinţă sportivă, media digitală şi tehnologie eco. Facilităţile, cum sunt Aquatic Centre sau Multi-use Arena, vor putea fi folosite de cluburi sportive locale, dar şi de public. Centrul de presă va deveni unul de cercetare, cu potenţialul de a genera peste 4.000 de locuri de muncă. Zona, care se va întinde pe 250 de hectare (cât Hyde Park), va fi denumită Parcul Olimpic „Regina Elizabeth" şi va fi deschisă la fix un an de la startul Olimpiadei Londoneze, pe 27 iulie 2013, fiind estimat ca, până în 2020, să intre în Top 10 al celor mai vizitate locuri din oraş.

Stadionul Olimpic va fi micşorat şi va găzdui pe West Ham. Pentru destinaţia viitoare a arenei de 80.000 de locuri s-a făcut o licitaţie, la care au participat două proiecte, create de două cluburi din Londra: Tottenham şi West Ham. A câştigat a doua echipă, care va păstra pista de atletism şi va micşora capacitatea până la 60.000 de locuri. În afară de meciurile din Premier League şi concerte, arena va găzdui şi finale de cupe europene sau competiţii internaţionale din alte sporturi, Campionatul Mondial de Atletism din 2017 fiind deja antamat.

350 de milioane de euro va costa transformarea Parcului Olimpic.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”