Vali Velcea, după 3-0 cu Zestafoni:" Sunt mulţumit de prestaţia echipei"!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul celor de la Poli Timişoara, Vali Velcea, a recunoscut că a fost mulţumit de elevii săi în meciul amical cu Zestafoni, când echipa a jucat cu totul altceva faţă de partida precedentă, cu Lech Poznan.

După 0-5 cu Lech Poznan, timişorenii şi-au revenit şi au câştigat cu 3-0 în faţa celor de la Zestafoni.

"Putea fi o diferenţă şi mai mare în favoarea noastră. Am încercat să corectăm greşelile tehnico-tactice arătate în primul joc de aici din Spania şi am reuşit să nu repetăm erorile individuale. Am implementat în sistemul nostru şi cei trei jucători care au fost plecaţi la naţionale, Goga, Ilie şi Fuchs. Echipa a fost mai proaspată şi a răspuns bine la cerinţe. Cred că putem forma un nucleu care să nu aibă probleme în returul campionatului Ligii II. Mi-a plăcut forma echipei, forţa grupului şi faptul că jucătorii experimentaţi nu au făcut rabat de la efort", a spus antrenorul Valentin Velcea pentru www.politimisoara.com.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”