US Open cu surprize: Rafa Nadal a condus cu 2-0 la seturi, dar a pierdut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Nadal a pierdut partida din turul al treilea de la US Open în faţa italianului Fabio Fognini. Serena Williams a cedat şi ea un set, dar s-a impus categoric în decisiv.

Rafael Nadal, câştigător a 14 Grand Slamuri, e out de la US Open. Rafa, 29 de ani, a câştigat primele două seturi ale disputei cu Fabio Fognini, 6-3, 6-4, dar le-a pierdut pe următoarele cu scoruri similare: 6-4, 6-3, 6-4.

E pentru prima oară la un Grand Slam când Nadal conduce cu 2-0 la seturi, dar sfârşeşte învins.

Fognini, locul 28 ATP, va juca împotriva lui Feliciano Lopez în optimi. 

Pentru Nadal, care părea că şi-a revenit după accidentare, e primul sezon fără măcar un Grand Slam cucerit, după 10 ani în care s-a impus măcar într-unul din cele patru mari turnee anuale. 

La feminin, Serena Williams a cedat un set în faţa compatrioatei Bethanie Mattek Sands, dar s-a impus cu 6-0 în decisiv şi va juca în faţa unei alte sportive din SUA, Madison Keys. Dacă trece de Keys, Serena ar putea juca împotriva surorii sale, Venus, în sferturi. 

Serena, Simona şi Petra Kvitova sunt singurele jucătoare din Top 10 WTA care mai luptă pentru trofeu. Vezi aici culoarul Simonei. 

Mai multe pentru tine:
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Sora tânărului mort într-un tragic accident de circulație la Mamaia acuză magistrații că l-au lăsat în libertate pe șoferul ucigaș. „Aceasta nu este dreptate”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”