US Open 2015. Halep: Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar a fost suficient ca să câştig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep la US Oprn 2015, FOTO Getty Image

Jucătoarea Simona Halep a declarat, joi, după ce a învins-o pe ucraineanca Katerina Bondarenko, că nu a practicat cel mai bun tenis al ei, dar evoluţia a fost suficientă pentru a obţine calificarea în turul al treilea al US Open.

"Ea a jucat foarte bine, a luptat extraordinar. Mi-a fost greu să închid meciul, dar mă bucur că am putut termina în două seturi. Nu am jucat cel mai bun tenis al meu, dar a fost suficient să câştig. Mai am de jucat dublu mixt astăzi, pentru mine a fost întotdeauna dublul un bun antrenament", a spus Halep, la interviul de pe terenul arenei Arthur Ashe.

Jucătoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 2 şi locul 2 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe ucraineanca Katerina Bondarenko, poziţia 104 WTA, sportivă venită din calificări, românca egalându-şi performaţa de anul trecut, calificarea în turul al treilea al US Open.

Partida a durat o oră şi 17 minute. În faza următoare, românca va evolua cu învingătoarea din meciul dintre Kurumi Nara, locul 82 WTA, şi americanca Shelby Rogers, locul 154 WTA, venită din calificări.

Halep va mai evolua, în noapte de joi spre vineri, la dublu mixt, alături de Horia Tecău.

Cea mai bună performanţă din cariera Simonei Halep la US Open este calificarea în optimile de finală, în 2013.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort